Program cu publicul1-6 mai

Vă informăm că începând de miercuri, 1 mai 2024 și până marți, 6 mai 2024, sediul central și cele două filiale ale Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați vor fi închise pentru public. De marți, 7 mai 2024, Biblioteca revine la programul normal de lucru, de luni până vineri de la ora 9.00 la ora 19.00, iar duminica în intervalul orar 9.00÷13.00.
Vă mulțumim pentru înțelegere

Despre bibliotecă şi bibliotecari29 aprilie

O discuție despre impactul bibliotecilor asupra comunității, atât în trecut, cât și în epoca informațională, despre proiectele specifice, având drept țintă toate generațiile, de la copii la seniori.

Sărbători Pascale: artă și îndemânare - expoziție de ouă încondeiate și decorațiuni29 aprilie - 10 mai

Cu bucurie și căldură, vă invităm la sediul central al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean, în perioada 29 aprilie - 10 mai 2024. Aici veți putea descoperi talentul și priceperea partenerilor noștri din proiectul județean „Sărbătorile la români”, inițiat de Liceul cu Program Sportiv, și al elevilor talentați de la Școala Gimnazială nr. 9 și Școala Profesională Specială „Emil Gârleanu”.

Cu ajutorul lor, am pregătit o expoziție plină de farmec și creativitate, sub titlul sugestiv "Sărbători Pascale: artă și îndemânare" - o colecție de ouă încondeiate și decorațiuni. Cu speranța că vom aduce bucurie în sufletele celor ce le vor admira, vă urăm „Sărbători Luminate”!

Proiect „Safe Families”25 aprilie

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” este gazda unui proiect inițiat de Organizația „Salvați copiii” – filiala Galați, destinat copiilor și adulților refugiați din Ucraina, care se va desfășura săptămânal, în perioada 25.04-30.06.2024 și va cuprinde 12 activități. Ne dorim să oferim o rază de speranță familiilor ucrainene care frecventează biblioteca, cu convingerea că Biblioteca nu înseamnă doar un spațiu cu cărți, ci este un centru multicultural, educațional - FĂRĂ FRONTIERE.

Școala Verde: Vizită la bibliotecă25 aprilie

Joi, 25 aprilie, ora 11.00, elevii din clasa a X-a A, de la Colegiul Național „Spiru Haret”, Tecuci, au vizitat sediul central al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați. Activitatea a fost cuprinsă în cadrul programului „Școala Verde”, s-a desfășurat sub îndrumarea doamnelor prof. Aniță Maria și Coștiuc Ana-Maria și a avut ca scop intenția de a-i apropia pe liceeni de bibliotecă, de-ai învăța să iubească cărțile și să aprecieze informația de calitate.

Vizită la Bibliotecă25 aprilie

Într-o zi frumoasă de aprilie, elevii Școlii Gimnaziale nr. 1 din Ghidigeni au fost însoțiți de doamnele profesoare Ghiță Daniela, Bădina Maria, Constandache Paula și Nadane Florentina într-o incursiune fascinantă la prestigioasa Bibliotecă Județeană „V.A. Urechia,” instituție subordonată Consiliului Județean. Întâmpinați cu căldură de bibliotecare, micuții au descoperit paginile bogate ale enciclopediilor și ale cărților viu colorate.

Impresionați de experiența plăcută, au promis că se vor întoarce în calitate de cititori fideli atunci când vor ajunge la liceu.

Proiectului „Safe Families”25 aprilie

Astăzi, 25.04.2024, s-a dat startul Proiectului „Safe Families” inițiat de Organizația „Salvați copiii” România, Filiala Galați, care va fi găzduit de Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați, instituție subordonată Consiliului Județean Galați. Proiectul se va desfășura săptămânal, în perioada 25.04-30.06.2024 și va cuprinde 12 activități/sesiuni pentru adulți (părinți) și copii, prin intermediul cărora se va sprijini integritatea copiilor ...

... și adulților refugiați din Ucraina, precum și promovarea abilităților de parenting pozitiv. ÎMPREUNĂ dorim să oferim o rază de speranță familiilor ucrainene care frecventează biblioteca, să contribuim la integrarea mai ușoară în comunitatea gălățeană, demonstrând în același timp, că BIBLIOTECA nu înseamnă numai cărți, spații sau programe pentru public, ci este un centru multicultural, educațional și civic activ și permanent, FĂRĂ FRONTIERE.

Vizită la Bibliotecă24 aprilie

Miercuri, pe 24 aprilie 2024, la ora 12:00, un grup format din elevi de la clasele a V-a și a VI-a de la Școala Gimnazială „Ludovic Cosma”, însoțiți de doamna profesoară Radu Mihaela, au sosit la sediul central al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean. După ce au vizitat secțiile de împrumut, elevii au avut ocazia să descopere cărți captivante din colecțiile Compartimentului Împrumut la Domiciliu pentru Copii.

Școala verde – la Bibliotecă24 aprilie

Astăzi, pe data de 24 aprilie 2024, elevii clasei a III-a de la Școala Gimnazială Nr. 5, însoțiți de doamna Liliana Cioacă, au vizitat Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean, în cadrul programului „Școala Verde”. Isteți, foarte cuminți și curioși au explorat universul cărților pentru copii într-o oră dedicată lecturii și descoperirii.

În prima parte a întâlnirii, au primit informații despre condițiile de înscriere, istoria bibliotecii și modalitățile de acces online.
Apoi, cu entuziasm, au descoperit diverse cărți din diferite domenii. Printre activități, au savurat povestea captivantă „Au, mă doare, tigrișorule!” scrisă de Annet Rudolph și au participat la jocul educativ „Jocul silabelor”, primit cadou pentru școala lor.

Revista „Axis libri”, la numărul 6224 aprilie

A apărut un nou număr al revistei de cultură „Axis libri”, sub egida Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție coordonată de către Consiliul Județean Galați. Este vorba de nr. 62, cu un sumar bogat și divers, din care amintim, pe lângă paginile dedicate activităților complexe ale bibliotecarilor de la sediul central, filiale sau bibliotecile comunale, un interviu cu scriitorul Valeriu Valegvi, cronică de teatru semnată de Tamara Constantinescu, ...

... un articol de istorie, Așezământul Cultural Ion C. Brătianu, semnat de Radu Moțoc, un inedit editorial în care invitata a fost… Virginia Woolf, o proză de Emanuel Pope, cu un umor britanic, deși acțiunea se desfășoară, în mare parte, în România, poezie de Elsa Stavro, doctorul în istorie din Albania, stabilită de ani buni la Galați, mini-reportaje de la Ziua Mondială a Poeziei și de la redeschiderea „Casei Cuza-Vodă” a Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” din Galați.

Eveniment cultural la Matca23 aprilie

Cu ocazia sărbătoririi „Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor”, dar și a Zilei Bibliotecarului din România, Biblioteca Comunală din Matca, cu sprijinul Primăriei Matca, împreună cu Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați au organizat un eveniment în sala de conferințe a Primăriei - o întâlnire cu scriitori, istorici, bibliotecari.

Invitat special de la București a fost poetul și cântărețul de muzică folk Ovidiu Scridon. Amfitrionii evenimentului au fost primarul Gheorghe Marin și bibliotecara Ionica Nasie, inițiatoarea evenimentului, dintre oaspeții din Brăila și Tecuci îi amintim pe Violeta Craiu, Ștefan Andronache, Tase Dănăilă, Dorina și Florin Vasilache, iar din partea Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” – Geta Eftimie și Adi-George Secară.

23 aprilie - Ziua cărții23 aprilie

Marți, 23 aprilie 2024, la bibliotecă, am avut parte de o surpriză minunată! Elevii claselor I A și a III-a D, de la Școala Gimnazială Nr. 28, însoțiți de doamnele învățătoare Mihaela Teliceanu și Diana Cristofan, ne-au vizitat pentru a sărbători împreună Ziua Cărții, a Drepturilor de Autor și a Bibliotecarului din România. Zâmbitori și cu inimi pline de entuziasm, acești cărăuși ai cunoașterii ne-au întâmpinat cu „La mulți ani!”, aducând o atmosferă de bucurie și apreciere în lumea magică a cărților!

Apoi, cu cretă colorată și imaginație bogată, au decorat curtea bibliotecii, desenând pe asfalt mesaje pline de inspirație și recunoaștință. Gestul lor ne-a mângâiat sufletele și ne-a amintit de frumusețea și importanța cărților în viața noastră. Clipe de neuitat, încărcate de emoție și bucurie pentru pasiunea noastră comună pentru lectură și cunoaștere! Activitatea s-a desfășurat la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați.

Expoziție: Miguel de Cervantes23-30 aprilie

Miguel de Cervantes – expoziție în perioada 23 - 30 aprilie la Filiala nr. 1 „Costache Negri”
Cel care citește mult și umblă mult, vede mult și știe multe”.
Miguel de Cervantes (n. 29 septembrie 1547, Alcalá de Henares, Coroana Castiliei – d. 22 aprilie 1616, Madrid, Madrid⁠(d), Spania).

Expoziție: Scriitori - Bibliotecari23 aprilie

„SCRIITORI - BIBLIOTECARI” - expoziție la Filiala nr. 1 „Costache Negri”. 23 aprilie - Ziua Internațională a Cărții și a drepturilor de autor și „Ziua Bibliotecarului din România”. La mulți ani tuturor bibliotecarilor!

Vizită la Bibliotecă22 aprilie

Astăzi, 22 aprilie 2024, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean, a fost vizitată de elevii din ciclul primar de la Școala Gimnazială Văcăreni, însoțiți de doamnele învățătoare Stoica Jenica și Bujeniță Ioana. Plini de curiozitate și entuziasm, micuții au explorat bogăția cărților din bibliotecă și au avut oportunitatea de a fi intervievați la Radio România Actualități, unde au vorbit despre cărțile preferate și despre dorința lor de a-și continua studiile la Galați.

Cu sufletele pline de bucurie, au părăsit biblioteca promițând că se vor întoarce cu drag.

22 Aprilie – Ziua Planetei Pământ22 aprilie

Ce putem face pentru a ajuta planeta, ce semnificație are ecologia și reciclarea și cât de importantă este contribuția noastră la salvarea planetei? Iată câteva întrebări care și-au găsit răspunsul în activitățile desfășurate la Filiala nr. 2 „Paul Păltănea”. Ziua Planetei Pământ a fost marcată de elevii Școlii Gimnaziale „Gheorghe Munteanu” și elevii Școlii Gimnaziale „Miron Costin”, prin diverse accesorii dar și printr-o paradă de costume realizate din materiale reciclabile, ...

... care ne-au convins de grija elevilor pentru un mediu sănătos. Felicitări cadrelor didactice pentru inițiativa de conștientizare a copiilor privind protecția mediului înconjurător!

Expoziție: Ziua Bibliotecarului22–30 aprilie

Compartimentul Împrumut la Domiciliu pentru Adulți vă invită să vizitați, în perioada 22–30 aprilie 2024, la sediul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, expozițiile dedicate „Zilei Internaționale a Cărții și a Dreptului de Autor” și „Zilei Bibliotecarului din România”. Sărbătorite în fiecare an pe 23 aprilie, prima are drept scop încurajarea și stimularea lecturii, atragerea oamenilor spre instituțiile de cultură și, considerându-se că lectura și cartea nu pot fi privite ...

... în afara bibliotecilor și a bibliotecarilor, se adaugă la sărbătoarea cărții și cea a bibliotecarului din România.
Declararea „Zilei Bibliotecarului” în România reprezintă un omagiu adus unei profesii de importanță deosebită pentru cultura națională.

Expoziție: Ziua Planetei Pământ22 aprilie

22 aprilie - Ziua Planetei Pământ. - expoziție la Filiala nr. 1 „Costache Negri”

Planeta noastră este un dar veșnic de la Dumnezeu.
Doreen Virtue

Călătorie pe tărâmul cărților19 aprilie

Vineri, 19 aprilie, Filiala nr. 1 „Costache Negri” a primit o vizită plină de veselie din partea „Veverițelor” de la Grădinița Step by Step, însoțite de doamna educatoare, Liliana Jiglău. Am petrecut o oră minunată, presărată cu zâmbete, descoperiri și aventuri, alături de personajele îndrăgite din cărțile noastre preferate, transformând fiecare pagină într-o poveste de neuitat. Am călătorit prin lumi magice și am descoperit că în paginile unei cărți se ascund cele mai prețioase comori.

Ceremonia EHL Antwerp Belgia17-19 aprilie

În perioada 17-19 aprilie a avut loc la Anvers, Belgia, ceremonia de decernare a Mărcii Patrimoniului European. Ateneul Român a primit onoranta distincție, devenind al treilea sit din România deținător al acestui titlu, după ce, în 2022, Palatul Comisiei Europene a Dunării de la Galați, astăzi Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, a pășit pe aceeași scenă culturală internațională, devenind Marcă a Patrimoniului European.

Colega noastră Cătălina Popa a reprezentat Palatul CED (Biblioteca) la ceremonie, alături de delegați ai celorlalte două situri din România, Memorialul Sighet și Ateneul Român, participând cu succes și la sesiunea EHL Forum, în care au avut loc dezbateri, sesiuni de lucru în grupuri restrânse, interviuri.
Prezentarea sitului Palatul Comisiei Europene a Dunării, a programului de evenimente și activități realizate de la decernarea Mărcii, dar și proiectele viitoare au captat atenția publicului și a membrilor EHL Bureau, primind asigurări pentru menținerea unei strânse colaborări în vederea promovării și dezvoltării sitului în contextul importanței sale europene.
Totodată, Cătălina Popa le-a vorbit celor prezenți despre reabilitarea în desfășurare a clădirii monument, investiție realizată de Consiliul Județean Galați, care va pune și mai bine în valoare Palatul Comisiei Europene a Dunării, dar și despre turul virtual realizat de Consiliul Județean prin Europe Direct, la doar câteva luni de la obținerea importantei distincții europene.

Explorând lumina cunoașterii. Vizita studenților ucraineni la Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați19 aprilie

Vineri, 19 aprilie 2024, de la ora 10:15, Biblioteca Județeană a devenit gazda unei întâlniri interculturale. Un grup de studenți ucraineni de la Facultatea Transfrontalieră din cadrul Universității „Dunărea de Jos” Galați, însoțiți de asistent universitar Marta Severin și lect. dr. Ramona Mihăilescu, dornici să descopere noi universuri de cunoaștere, au explorat pas cu pas compartimentele de împrumut ale bibliotecii județene.

Având ca temă pentru facultate să facă o recenzie a unei cărți la alegere, studenții au trecut cu ușurință printre titluri și domenii de interes, încântați că au avut atât de multe cărți din care să-și aleagă.

Cartea, prietena mea dragă!17 aprilie

O nouă întâlnire în cadrul proiectului „Iubim Lectura” alături de „Albinuțele” de la Grădinița „Sfântul Stelian”, coordonate de doamna educatoare Lucica Vișan. Fiecare copil a fost o sursă de energie și de curiozitate, iar atmosfera a fost plină de voie bună și de noi descoperiri. Am discutat despre importanța fructelor și rolul lor în menținerea sănătății, iar apoi am încheiat întâlnirea cu o activitate creativă, colorând o fișă distractivă.

Activitatea s-a desfășurat miercuri, 17 aprilie 2024, la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați.

Iubim poveștile!16 aprilie

Marți, 16 aprilie, am avut bucuria să vizităm prichindeii din grupa mică de la Grădinița „Sfântul Stelian” și să-i încurajăm să descopere BIBLIOTECA. Am început cu pași mici spre cunoaștere, încercând să ne împrietenim cu câteva cărticele pline de aventuri și personaje îndrăgite, pentru a le împărtăși magia lecturii și pentru a le stimula imaginația. Cărțile păreau încântate să fie răsfoite, iar ochișorii lor strălucitori și zâmbetele inocente creau amintiri de neuitat.

Atmosfera a fost plină de veselie și curiozitate, iar fiecare pagină deschisă era întâmpinată cu entuziasm și nerăbdare. Cât de minunată poate fi copilăria și cât de important este să încurajăm copiii să exploreze lumea cărților! Mulțumim doamnei educatoare Cerasela Toma pentru invitație!

Vizită pe tărâmul poveștilor!11 aprilie

Grupa „Iepurașilor”, însoțiță de doamnele educatoare Carmen Leon și Cristina Mocanu, a pășit în Căsuța Cărților. Copiii, cu ochii strălucitori de nerăbdare și imaginație, au descoperit tărâmul minunat al cărților și au început să răsfoiască paginile pline de povești și aventuri. Ne-au încântat cu poezii pline de culoare, apoi micuții „Iepurași” au colorat fluturașii din poezie, zburând cu gândul în lumea lor fermecată, unde culorile prind viață și poveștile capătă aripi.

Dragi copii, vă urăm bun venit în lumea minunată a cărților, locul unde fiecare pagină ascunde o poveste magică! Activitatea s-a desfășurat la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați.

Ne plac poveștile!11 aprilie

Micuții „Ștrengari” de la Grădinița „Motanul Încălțat”, coordonați cu blândețe de către doamnele educatoare Ramona Boboc-Anton și Petruța Milica, au pășit cu veselie, joi, 11 aprilie 2024, în Căsuța Cărților - Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați. Cu inimile lor pline de curiozitate și imaginație, copiii au răsfoit cu bucurie cărticelele și le-au cântat cu vocea lor suavă.

O carte este ca o baghetă magică care deschide porțile către lumi noi și aventuri nesfârșite,” împărtășea doamna educatoare cu afecțiune. În timp ce descopereau pagină cu pagină, „Ștrengarii” noștri se bucurau de fiecare poveste și ilustrație, încântați de magia cărților care îi învăluia. Această călătorie în lumea cărților a fost o experiență plină de bucurie și învățare pentru fiecare mic aventurier.

Ora de lectură: O scrisoare pierdută11 aprilie

Joi, 11 aprilie 2024, elevii clasei a VII-a de la Liceul Teoretic „Emil Racoviță” au avut privilegiul să participe la o activitate captivantă la bibliotecă, coordonată cu pasiune de doamna profesor Oana Ichim. Subiectul zilei a fost unul deosebit: viața și opera marelui dramaturg român Ion Luca Caragiale, cu accent pe capodopera sa, „O scrisoare pierdută”.

Într-un cadru prietenos și interactiv, elevii au explorat lumea plină de umor și satiră a lui Caragiale, descoperind personajele complexe și situațiile comice din celebra sa piesă. Discuțiile aprinse și întrebările curioase au demonstrat interesul elevilor pentru literatura clasică românească. Activitatea s-a desfășurat la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați.

Drepturile cetățenești și implicarea tinerilor în comunitate10 aprilie

Miercuri, 10 aprilie 2024, în intervalul orar 12.00-13.00, la sediul Filialei nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean, în parteneriat cu U.S. Embassy Bucharest și American Councils for International Education, se va organiza activitatea cu tema „Drepturile cetățenești și implicarea tinerilor în comunitate” în cadrul Proiectului „4/4PentruPrieteni”, ediția a VI-a, unde vor participa elevi de la ...

... Liceul Tehnologic „Paul Dimo”, coordonați de profesor Radu Cătălina-Elena. Invitata activității va fi doamna Anca Spânu, jurnalist și director general al ziarului „Viața liberă”.

Voluntariat prin lectură: „Călătorie prin literatura americană”10 aprilie

Miercuri 10 aprilie 2024 ora 13 – Voluntariat prin lectură – „Călătorie prin literatura americană”. Activitatea se va desfășura în aer liber, în vecinătatea Bibliotecii „V.A. Urechia”, în Grădina Publică, pentru a atinge componenta „green”. Dorim să valorificăm raftul american din bibliotecă, așadar, participanții vor citi literatură americană și vor împărtăși experiența de lectură cu alți colegi prin: fișe de lectură, recenzie, povestire, bandă desenată, etc.

Voluntariat prin lectură: „Bunicii prin ochii scriitorilor”8 aprilie

Luni 8 aprilie 2024 ora 10 – Voluntariat prin lectură – „Bunicii prin ochii scriitorilor”. Activitatea presupune un atelier de lectură din opere literare semnificative, care prezintă relația copii-bunici plus o expoziție de carte și de fotografii din arhivele personale și va avea loc la Centrul Multifuncțional de Servicii Socio-Medicale pentru Persoane Vârstnice, partener al Bibliotecii.

Emil Cioran – expoziție la Filiala nr. 1 „Costache Negri”8-15 aprilie

Dragi cititori, în această expoziție de carte dedicată lui Emil Cioran, vă invităm să vă pierdeți în gândurile sale adânci și provocatoare și să vă lăsați purtați de curentul filozofic al existențialismului. Descoperiți frumusețea și enigma existenței umane prin ochii acestui mare gânditor! Vă așteptăm cu drag la bibliotecă pentru a explora împreună minunata lume a ideilor și a cărților!

7 aprilie - Ziua Mondială a Sănătății – expoziție la Filiala nr. 1 „Costache Negri”7 aprilie

Dragi cititori, astăzi marcăm Ziua Mondială a Sănătății având ca tema „Sănătatea mea, dreptul meu”. Haideți să celebrăm acest drept fundamental al fiecărui individ prin explorarea cărților care promovează o viață sănătoasă și accesul la îngrijire medicală de calitate Împreună, să ne inspirăm pentru a cultiva și a aprecia mai mult sănătatea noastră!

Fănuș Neagu – expoziție5 aprilie

Fănuș Neagu – expoziție la Filiala nr. 1 „Costache Negri”
Eu sunt o trestie ascultând neîntâmplările lumii. Mereu, mereu...” Fănuș Neagu (n. 5 aprilie 1932, Grădiştea, Brăila – d. 24 mai 2011, Bucureşti).

Micii Exploratori Constituționali: Jocuri și Activități pentru Copii în Înțelegerea Drepturilor Lor4 aprilie

Astăzi, 4 aprilie 2024, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” din Galați, instituție subordonată Consiliului Județean, în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite de la București și Consiliul American pentru Educație Internațională, a organizat evenimentul „Micii Exploratori Constituționali: Jocuri și activități pentru copii în înțelegerea drepturilor lor”, în cadrul Proiectului 4/4 pentru Prieteni.

Elevii Școlii Gimnaziale nr. 1 Jorăști, coordonați de Dir. prof. Jicman Florin Ionel, prof. Andone Constanța și bibliotecarul Vicol Liliana, au deschis activitatea cu „Imnul României”.
Interesați și foarte atenți, ei au înțeles conceptul de Constituție națională, și-au recunoscut drepturile și totodată au înțeles importanța respectării acestora. S-au alăturat cu bucurie și elevii clasei pregătitoare de la Școala Gimnazială nr. 22, sub îndrumarea Dir. prof. Tudorache Valentina, înv. Gheorghiu Aurora și bibliotecarul Gîlea Corina, care au recitat poezii pe tema Drepturilor Copilului, precum: „Dreptul la Identitate”, „Dreptul la o Familie”, „Dreptul la Joacă”, „Dreptul la Educație și Cultură”, „Dreptul la Asistență Medicală”, „Dreptul la Libertate” etc. Spre încântarea cadrelor didactice, a părinților și a bibliotecarilor prezenți, cei mici au cântat emoționați pentru cei mari, iar la rândul lor, cei mari au cântat pentru cei mici cântece patriotice și cântece inspirate din folclorul românesc. La final, efortul tuturor a fost răsplătit cu diplome primite de la organizatorii programului 4/4 pentru Prieteni 2024, sub egida American Councils for International Education.

Proiectul 4/4 pentru Prieteni3-4 aprilie

În perioada 3-4 aprilie 2024, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați, instituție subordonată Consiliului Județean, în parteneriat cu U.S. Embassy Bucharest și American Councils for International Education, organizează o serie de evenimente în cadrul Proiectului 4/4PentruPrieteni. Ajuns la a șasea ediție, anul acesta, acest program își propune să promoveze spiritul civic și implicarea comunitară prin activități de voluntariat care susțin toleranța și responsabilitatea socială.

În acest scop, la sediul central al Bibliotecii, la Filiala nr. 2 „Paul Păltănea”, la Grădinița „Nanny” și la Universitatea „Dunărea de Jos”, Facultatea de Drept și Științe Administrative din Galați, vor avea loc activități organizate de bibliotecă alături de colaboratorii noștri.
Vă invităm, dragi gălățeni, să vă alăturați acțiunilor noastre!

Modificare program cu publicul 4 aprilie

Stimați cititori, vă informăm că joi, 4 aprilie 2024, în intervalul orar 11.00 – 15.00, se va întrerupe distribuția energiei electrice. În acest interval orar, la sediul central (posibil și la cele două filiale), împrumutul de documente și studiul la sala de lectură va fi restricționat. Singura operațiune posibilă va fi restituirea documentelor împrumutate. Vă mulțumim pentru Înțelegere!

Natură, culoare, speranță! 3 aprilie

Miercuri, 3 aprilie, ora 11.00, la sediul Filialei nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție coordonată de Consiliul Județean Galați, va avea loc activitatea intitulată „Natură, culoare, speranță!” organizată de doamna profesor Enciu Cateluța, alături de elevii clasei a V-a de la Școala Gimnazială nr. 33 Galați.

Activitatea face parte din cadrul Proiectului național „4/4 pentru prieteni”, ediția a VI-a, proiect finanțat de Ambasada Statelor Unite în România și implementat de Consiliile Americane pentru Educație Internațională, cu sprijinul partenerilor locali. La activitate vor participa și copiii ucraineni din cadrul Organizației neguvernamentale „Salvați Copiii”, filiala Galați, găzduiți de către Filială.
Inspirați de gândurile remarcabilului activist american Dr. Martin Luther King, Jr.: „Întrebarea cea mai stringentă și importantă a vieții este: ce faci pentru ceilalți?”, dorim să dedicăm activitatea comunității și faptelor bune.

Ziua Internațională a Cărții pentru Copii și Tineret 3 aprilie

Pentru a marca Ziua Internațională a Cărții pentru Copii și Tineret, miercuri, 3 aprilie, ora 13.15, la Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați, instituție coordonată de Consiliul Județean Galați, va avea loc atelierul de lectură intitulat „Dimineața cuvintelor”, în cadrul primei ediții a Festivalului de literatură pentru copii și tineret „Dimineața cuvintelor”.

Festivalul este organizat de Filiala Literatură pentru copii și tineret din cadrul Uniunii Scriitorilor și va cuprinde întâlniri cu copiii organizate la București, Galați, Iași (Localitatea Sticlăria), Ilfov (Localitatea Chiajna) și este un festival al copiilor și adolescenților de pretutindeni.
În Galați la sediul Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii județene „V.A. Urechia” este organizat atelierul de lectură „Dimineața cuvintelor” la care vor participa elevii clasei a II-a A Step by Step de la Școala Gimnazială „Grigore Moisil” Galați, alături de doamnele profesor învățământ primar Jora Nicoleta, Mușat Ana-Raluca și doamna bibliotecar școlar Năstase Emilia-Elena. Aceștia se vor întâlni cu poeta și scriitoarea pentru copii Vera Crăciun, membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Literatură pentru copii și tineret București, cea care va coordona acest atelier.

Proiectul Național 4/4 Pentru Prieteni, ediția a VI-a3 aprilie

La Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” s-a desfășurat activitatea cu tema ”Drepturile cetățenești și implicarea tinerilor în comunitate”, la care au participat mulți tineri și a fost realizată în cadrul celei de a VI-a ediții a Proiectului Național 4/4 Pentru Prieteni. Mulțumim American Councils for International Education - Romania pentru invitația de a ne alătura și în acest an acestei acțiuni de voluntariat.

Mulțumim elevilor și cadrelor didactice pentru participare și mulțumim pentru amabilitatea de a ne fi alături doamnei Anca Spânu, jurnalist și director general al ziarului „Viața liberă”.

Proiectul Național 4/4 Pentru Prieteni, ediția a VI-a3 aprilie

Natura ne aduce sănătate, Speranța ne trezește sentimentul de încredere, iar Culoarea este cea care ne îmbracă inimile. Am așteptat cu interes ediția din acest an a Proiectului național 4/4 Pentru Prieteni pentru a uni inimi și a aduce speranță în comunitate. Copiii români și ucraineni s-au reîntâlnit cu drag la Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” pentru a planta în grădina filialei flori care să ne aducă bucurie și culoare.

Mulțumim elevilor clasei a V-a de la Școala Gimnazială nr. 33 însoțiți de doamna profesor Cateluța Enciu pentru această minunată zi și pentru dorința acestora de a lega noi prietenii!

Călătorie în mitologia greacă3 aprilie

Miercuri, 3 aprilie, la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați, a avut loc o activitate plină de entuziasm și curiozitate în colaborare cu elevii claselor a IX-aA și a IX-a D de la Liceul Teoretic "Emil Racoviță", coordonați de doamna profesoară Livia-Daniela Petrea.

Acești tineri entuziaști au participat la o discuție dinamică despre mitologia greacă, romană și egipteană, explorând universul captivant al zeilor și eroilor din legendele antice, având la bază maxime, aforisme și citate sugestive din Limba Latină. Adolescenții au călătorit prin poveștile și miturile din diverse culturi, descoperind misterele și semnificațiile ascunse ale acestora. Astfel de activități încurajează pasiunea pentru lectură, dezvoltă gândirea critică și imaginația în rândul tinerilor. Felicitări tuturor elevilor implicați în această experiență remarcabilă! Mulțumim doamnei profesoare Livia-Daniela Petrea pentru călăuzirea lor și pentru inspirația oferită în explorarea universului fascinant al mitologiilor antice.

Exploratori în lumea păsărilor2 aprilie

Într-o zi plină de soare, am creat o atmosferă plină de zâmbete în bibliotecă împreună cu prichindeii din clasa I B de la Școala Gimnazială Nr. 17, sub îndrumarea doamnelor profesoare Giorgiana Coșniță, Loredanu Chelmu și doamna bibliotecar Iuliana Balan. Micii exploratori au dorit să celebreze Ziua Internațională a Păsărilor și Ziua Internațională a Cărții pentru Copii, la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați.

Am răsfoit pagini din enciclopedii și cărți pline de ilustrații, dezvăluind ghicitori și enigme despre păsări. Copilașii ne-au prezentat o lucrare colectivă, o cărticică intitulată „Exploratori în lumea păsărilor”, participând la prima lor lansare de carte. Printre emoții, veselie și curiozitate, am împărtășit bucuria lecturii și am descoperit minunile naturii. În mijlocul acestei atmosfere primăvăratice, copiii ne-au încântat cu fragmente din cartea „Doctorul Aumădoare”, aducând și mai multă magie în sărbătoarea noastră plină de cunoaștere și distracție.

Ziua Internațională a Cărții pentru Copii2 aprilie

În cinstea Zilei Cărții pentru Copii, celebrată pe 2 aprilie, ne-am aventurat într-o călătorie fascinantă în lumea fermecată a poveștilor lui Andersen împreună cu micuții de la Colegiul Național „Al.I.Cuza". Sub îndrumarea blândă a doamnelor profesoare Doinița Miron și Mariana Balaban, am pășit în universuri fascinante și am călătorit alături de personajele noastre preferate.

Cu fiecare pagină întoarsă, am simțit cum imaginația copiilor prinde viață, iar zâmbetele și bucuria au umplut biblioteca. Am celebrat nu doar cărțile, ci și puterea lor de a ne aduce împreună și de a ne inspira să visăm cu ochii deschiși. O activitate plină de încântare! Dragilor, vă mulțumim pentru florile minunate pe care ni le-ați dăruit! Acestea vor înfrumuseța curtea bibliotecii noastre și vor aduce bucurie tuturor cititorilor. Activitatea s-a desfășurat la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați.

Hans Christian Andersen - expoziție1-15 aprilie

Hans Christian Andersen - expoziție la Filiala nr. 1 „Costache Negri” în perioada 1-15 aprilie 2024. Dragi copii, bucurați-vă de o călătorie magică în lumea fermecată a basmelor și a celor mai captivante povești create de Hans Christian Andersen! În această sărbătoare a Cărții pentru Copii, vă așteptăm la bibliotecă, unde fiecare pagină va fi o poartă către aventuri fascinante și personaje minunate.

1 aprilie - Ziua Internațională a Păsărilor1 aprilie

1 aprilie - Ziua Internațională a Păsărilor – expoziție la Filiala nr. 1 „Costache Negri

Colțul de lectură - proiect educațional1-30 aprilie

Filiala nr. 1 "Costache Negri" - găzduiește în perioada 1-30 aprilie 2024, expoziția intitulată „Poveștile cuplurilor regale”. Este arta guvernării un privilegiu exclusiv masculin? Ce ar fi un suveran fără consoarta lui? Cum ar fi arătat istoria, dacă femeile nu ar fi stăpânit din umbră sau la vedere? Povestea captivantă a cuplurilor regale îmbină fermecător registrul domestic și personal cu istoria, politica și religia, pentru că intimitatea celor care ...

... conduc este întotdeauna strâns legată de datoria față de patrie.
Poveștile cuplurilor regale” - se dovedește a fi o lectură intrigantă, ce deschide apetitul pentru istorie, pentru secretele ascunse de ochii lumii, să surprindă atmosfera epocilor evocate cu mentalități, cu viziuni distincte asupra puterii și a vieții, să poziționeze cuplurile în contextul socio-politic-istoric, necesar înțelegerii poziției și rolului lor, raporturilor cu supușii, cu statele vecine etc. Vă invităm să descoperiți istoria cuplurilor regale și să vă aventurați într-o lume marcată de elementul politic, de intrigi, de putere, de patima iubirii, în care timpul și-a spus cuvântul. Cărțile din cadrul expoziției pot fi regăsite în colecțiile bibliotecii, accesând catalogul online.

Festivalul de Literatură pentru Copii și Tineret, ediția I aprilie

Cartea e o făgăduinţă, o bucurie, o călătorie prin suflete, gânduri și frumuseţi”, afirma scriitorul Mihail Sadoveanu. Dacă stăm să ne gândim, nu este deloc anevoios acest parcurs educațional al copiilor prin lumea cărților. Lectura este o călătorie până departe, acolo unde vrea fiecare copil să ajungă, prin poveștile citite în parc, la școală sau la bibliotecă.

Într-o dimineață însorită de aprilie, elevii clasei a II-a A Step by Step de la Școala Gimnazială „Grigore Moisil”, au participat la activitatea intitulată „Dimineața cuvintelor”, organizată la Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” și s-au bucurat alături de cadrele didactice și bibliotecari de o călătorie printre cuvinte, dar și de o atmosferă prielnică lecturii și socializării.
Felicitări tuturor și vă așteptăm să ne fiți oaspeți cât mai curând!

Lectura privită ca o călătorie! aprilie

Copiii au nevoie de povești pentru a înțelege mai bine implicarea afectivă de care au nevoie prietenii necuvântători. La Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a avut loc o activitate interactivă, încărcată de sensibilitate și emoție, aidoma romanului cu titlul „Ivan cel fără de seamăn” de Katherine Applegate. Un roman cu un mesaj profund care i-a îndemnat pe elevii clasei a III-a B, de la Școala Gimnazială nr. 28, să regândească relația pe care o construiesc cu animalele.

Ne-am bucurat împreună de stilul sensibil al scriitoarei și de această poveste înduioșătoare. Mulțumim doamnelor profesor pentru participare și pentru emoția împărtășită elevilor prin recomandarea acestui roman. Mulțumim elevilor pentru promisiunea de a reveni și cu alte cărți care le-au atras atenția și care au farmecul lor, atunci când sunt povestite la Bibliotecă!

Lectură, bucurie și prietenie la Bibliotecă! aprilie

Săptămâna bună se cunoaște de luni dimineață, când grupuri de copii însoțiți de cadrele didactice vin cu drag la Bibliotecă. Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a fost gazda preșcolarilor Grădiniței cu Program Prelungit „Camil Ressu” și elevilor de la Școala Gimnazială „Grigore Moisil”, care au venit cu energia în ghiozdan și cu un MARE entuziasm, să descopere împreună ce frumoasă e lumea poveștilor și câtă bucurie există în fiecare cărticică.

Vă mulțumim dragi copii, pentru momentele minunate petrecute împreună și pentru dorința voastră de a descoperi acest univers fantastic al cărților pentru copii, cu oameni frumoși și iubitori de carte!

Aprilie 2024      

Vă așteptăm cu drag la Biblioteca Județeană „V.A. Urechia“ Galați atât la Sediul central (Str. Mihai Bravu nr. 16) cât și la filiale: Filiala Nr. 1 „Costache Negri“ (Str. Regiment 11 Siret, Galați; Clubul Liberty) și Filiala Nr. 2 „Paul Păltănea“ (Str. 1 Decembrie 1918, nr. 25).

În luna aprilie, Zi sanitară va fi în data de 26 aprilie 2024.

Nichita Stănescu - expoziție la Filiala nr. 1 „Costache Negri”31 martie

Vă invităm să admirați expoziția noastră de carte dedicată operei remarcabile a lui Nichita Stănescu, unul dintre cei mai importanți poeți români. Cu o sensibilitate aparte și o capacitate de a transpune în versuri profunde trăiri și gânduri, Nichita Stănescu a reușit să cucerească inimile cititorilor de pretutindeni.

Ziua Internațională a Cărții pentru Copii28 martie

Joi, 28 martie 2024, într-o zi frumoasă de primăvară, am avut privilegiul să sărbătorim împreună cu un grup de elevi din clasa a V-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” pe celebrul scriitor Hans Christian Andersen. În bibliotecă, ne-am adunat în jurul cărților și am descoperit împreună minunata lume a poveștilor sale. Cu ochii veseli și curioși, copiii au înțeles că poveștile lui Andersen vor trăi mereu în inimile lor, dar și ale noastre.

O activitate de neuitat, dedicată unui mare povestitor al lumii. Mulțumim doamnei profesor Rodica Toader și doamnei bibliotecar Mihaela Bujor pentru colaborare și implicare. Activitatea s-a desfașurat la Filiala nr. 1„Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați.

Ziua Mondială a Teatrului - expoziție la Filiala nr. 1 „Costache Negri”27-31 martie

Cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului, vă invităm să luați parte la o incursiune captivantă în lumea dramaturgiei prin intermediul unei expoziții de carte. Descoperiți o varietate de titluri care surprind emoția și complexitatea umană, oferindu-vă o perspectivă nouă asupra artei teatrale. Explorați paginile cărților expuse și lasați-vă purtați de povestiri captivante și personaje memorabile în această călătorie culturală fascinantă.

Cartea - Mesager al Bunăvoinței26 martie

Într-o zi plină de zâmbete și încântare, marți, 26 martie 2024, Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați, a fost gazda unei activități minunate. Elevii din clasele a III-a D și a IV-a D ai Școlii Gimnaziale Nr. 28, voluntari inimoși, au celebrat magia cărților și a spiritului altruist.

Sub îndrumarea blândă a doamnelor profesor Mihaela Teliceanu și Camelia Dediu, copilașii au donat cărți și au creat poezii și cvintete inspirate de frumusețea literaturii. În centrul activității a fost copăcelul roditor plin cu mesaje încurajatoare, creat cu pricepere și multă dragoste. Fiecare ramură a acestui copac este împodobită cu ghirlande de citate, cuvinte care vibrează de creativitate și inspirație. Fiecare mesaj agățat de ramuri este ca o poveste, gata să fie descoperită și să lumineze inimile cititorilor care vor păși în bibliotecă. În umbra acestui copac cu mesaje, a fost o atmosferă plină de reverie și contemplare. Cuvintele încolțite pe ramuri ne-au oferit momente de reflecție și inspirație, aducând petale de bunătate și înțelepciune.

La mulți ani, Grecia! - expoziție la Filiala nr. 1 „Costache Negri”25-31 martie

Descoperă bogăția culturală a Greciei prin intermediul cărților expuse, unde miturile, istoria și filozofia îți vor lumina cunoștințele și imaginația.Te așteaptă o călătorie literară fascinantă în inima civilizației elene în expoziția La mulți ani, Grecia! de la Filiala nr. 1 „Costache Negri” în perioada 25 – 31 martie 2024.

Ana Blandiana, la ceas aniversar!25-31 martie

Ana Blandiana, la ceas aniversar!
Expoziție la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii, în perioada 25 – 31.03.2024.
„Poveste” Ana Blandiana (n. 25 martie 1942, Timișoara, România)

Înaintez cu grijă, încet,
Pe un drum
Pe care îl tai eu însămi
Pășind:
Ca să știu să mă întorc,
Presar în urmă
Fărâme de litere și de cuvinte.
Sunt pornită de mult,
Mi s-au terminat
Puținele silabe pe care le avusesem
Merinde de drum
Din fericire, am descoperit
Că totul
Poate fi transformat în cuvinte
Și am continuat să înaintez
Presărând
Vorbele în care mă destram
Cum se destramă un pulovăr vechi
În căpețele de lână-ncrețită de atâta purtare...

Ziua Mondială a Poeziei21 martie

În mijlocul unei zile ploioase, Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V. A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați, a devenit scena unei întâlniri deosebite, cu ocazia Zilei Mondiale a Poeziei. Împreună cu elevii clasei a XI-a C de la Liceul Teoretic Emil Racoviță, coordonați de doamna profesor Mariana Constantin, ne-am conectat cu poezia în toată splendoarea ei.

În timp ce ploaia cânta un acompaniament melancolic, am descoperit în versurile lui George Bacovia și ale lui Ion Minulescu, o oglindire a stărilor noastre interioare.
Adolescenții, inspirați de geniile poeziei românești Ion Minulescu și George Bacovia, au împărtășit cu noi frânturi din lumea lor, călătorind prin imaginație, emoție și sentimente. Prin lectura lor, au adus în fața noastră frumusețea și profunzimea acestor poeți, demonstrând că poezia continuă să vibreze în inimile noastre. O activitate în care poezia a devenit legătura ce ne-a unit sufletele într-o călătorie fascinantă prin magia cuvintelor.

21 MARTIE - ZIUA MONDIALĂ A POEZIEI21 martie

21 MARTIE - ZIUA MONDIALĂ A POEZIEI – expoziție la Filiala nr. 1 „Costache Negri”
Nimeni nu știe mai bine ca inima secretele creierului. POEZIA ar fi secretul creierului scăpat din gura inimii.” Grigore Vieru (n. 14 februarie 1935, Pererîta, România – d. 18 ianuarie 2009, Chișinău, Republica Moldova).

IUBIM LECTURA: Heidi, fetița munților20 martie

Miercuri, 20 martie, de Ziua Internațională a Fericirii, micuții exploratori din clasa a III-a D de la Școala Gimnazială Nr. 28 au trăit o aventură magică la bibliotecă, descoperind nu doar povești captivante, ci și lecții prețioase. Sub îndrumarea blândă a doamnei profesor Mihaela Teliceanu și a doamnei bibliotecar Violeta Tanasă, copiii au călătorit prin pagini ce conturau lumi pline de virtuți și învățăminte.

În povestea „Heidi, fetița munților”, au descoperit curajul, bunătatea și generozitatea ca fiind trăsături morale esențiale. Cu ochii jucăuși și sufletele pline de bucurie, elevii ne-au încântat cu frumoasele recenzii, apoi au lucrat pe echipe, colaborând armonios pentru a împărtăși experiențele lor și pentru a învăța unii de la alții în cadrul acestei călătorii literare. Micuții cititori au lăsat în urma lor o mărturie minunată: o planșă cu chipul lui Heidi. Cu trăsăturile delicate și zâmbetul cald, Heidi a devenit simbolul călătoriei lor în lumea minunată a cărților. Această creație va rămâne ca o amintire dragă și inspirațională pentru toți cititorii ce vor păși în bibliotecă, încurajându-i să exploreze universuri noi și să îmbrățișeze cu dragoste și înțelepciune fiecare carte. Activitatea s-a desfășurat la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați.

Alexandru Paleologu – expoziție la Filiala nr. 1 „Costache Negri”14-23 martie

Suntem părţi, fiecare unică în felul ei, ale Cosmosului. Partea cea mai frumoasă a noastră este diversitatea iubirii. Cursa pentru a ajunge la adevărul acestei trăiri, o face mirifică, înălţătoare. Un om de la o anumită altitudine a inteligenţei începe să fie vesel chiar când se exprimă trist. Adevărata lume este lumea din literatură. Cea care a trecut prin imaginaţia unui scriitor. Cealaltă nu e lume.” Alexandru Paleologu (n. 14 martie 1919, Bucureşti, România – d. 2 septembrie 2005, Bucureşti, România).

Mircea Eliade – expoziție la Filiala nr. 1 „Costache Negri”13-23 martie

Ne priveam fix, fermecați, stăpâniți de același fluid suprafiresc de dulce, incapabili să ne împotrivim, să ne scuturăm de farmec, deșteptându-ne. Mi-e greu să descriu emoția. O fericire calmă și în același timp violentă, în fața căreia sufletul nu opunea nicio rezistență; o beatitudine a simțurilor care depășea senzualitatea, ca și cum ar fi participat la o fericire cerească, la o stare de har. La început, starea se susținea numai prin priviri. ...

... Apoi am început să ne atingem mâinile, fără a ne despărți totuși ochii. Strângeri barbare, mângâieri de devot. Au urmat, firesc, sărutările pe mâini. Era atât de pierdută, își mușca atât de pătimaș buzele, încât aș fi putut-o săruta pe buze, aș fi putut face tot. M-am reținut cu multă greutate...
„Maitreyi” - Mircea Eliade (n. 9/22 martie 1907, București, România – d. 22 aprilie 1986, Chicago, Illinois, SUA)