Program Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” 30 aprilie - 1 mai

Vă informăm că, în perioada 30 aprilie - 1 mai 2023, sediul central și cele două filiale ale Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați vor fi închise pentru public. De marți, 2 mai 2023, Biblioteca revine la programul normal de lucru, de luni până vineri de la ora 9.00 la ora 19.00, iar duminica în intervalul orar 9:00 – 13:00. Vă mulțumim pentru înțelegere!

Salonul literar Axis Libri 27 aprilie

Consiliul Județean Galați și Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați vă invită joi, 27 aprilie 2023, la orele 17.00, la Sala „Mihai Eminescu” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați, celebrându-se ZIUA MONDIALĂ A CĂRȚII, la lansarea a două romane și a două antologii speciale. Este vorba de prozatorul și ziaristul Ion Dulugeac, care își lansează „Vânătoarea de himere” și „Mamaia Anta și prințesa”, ...

... ambele apărute la Ed. ROMHELION, Mogoșoaia, 2023, respectiv 2022 și de tecuceanul nostru drag, Ionel Necula, care are două noi cărți, ajungând la frumoasa cifră de o sută de cărți: „Foi căzute dintr-un letopiseț tecucean”, Ed. PIM, Iași, 2023 și volumul XXI din „Uricar la Poarta Moldovei de Jos”, Ed. PIM, Iași, 2023.
Moderatori: Geta Eftimie, director adjunct al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați și A.G. Secară, bibliotecar și critic literar.

Escape Room la Bibliotecă 27 aprilie

Elevii clasei a VII-a B ai Școlii Gimnaziale Nr. 7, coordonați de doamnele profesoare Simona Haidu și Simona Anasia, au avut, joi, o misiune grea: dezvăluirea misterului unor dispariții neelucidate... Elevii au avut la dispoziție o oră pentru a găsi indicii, a rezolva puzzle-uri complicate și a ajunge în cele din urmă la descifrarea misterului.

Convocarea Adunării Generale a Filialei Galați a ABR în ședință extraordinară pentru alegeri 27 aprilie

Asociația Bibliotecarilor din România (ABR), Filiala Galați, împreună cu Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” și Biblioteca Centrală a Universității „Dunărea de Jos” vor organiza în data de 27 aprilie 2023, ora 13:00, la sediul Bibliotecii Centrale a Universității „Dunărea de Jos”, str. Gării nr. 59, întrunirea profesională cu tema SERVICII DE BIBLIOTECĂ ÎN SPRIJINUL COMUNITĂȚII, dedicată zilei de 23 aprilie, Ziua Internațională a Cărții și a Dreptului de Autor și Ziua Bibliotecarului din România.

La acest eveniment profesional vor participa bibliotecari din biblioteci publice, școlare și universitare din județul Galați, obiectivul principal al întâlnirii fiind organizarea alegerilor pentru stabilirea componenței Consiliului Director al Filialei Galați a ABR pentru următorii patru ani.

Ziua Pământului 27 aprilie

Indiferent de vârstă, verdele contează” este titlul campaniei de ecologizare desfășurată joi, 27 aprilie 2023, ora 11.30, la sediul central al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați. Asociația „Salvați Copiii”, voluntari ai Bibliotecii și membri ai Clubului „Buni-COOL” au lucrat în echipă, plantând flori și curățând curtea Bibliotecii, scopul fiind acela de a proteja natura și de a-i redescoperi farmecul și frumusețea.

În vizită la bibliotecă 27 aprilie

Joi, 27 aprilie 2023, la ora 10.00, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați, a primit vizita școlarilor de etnie rromă, din clasele a II-a și a IV-a, de la Școala Gimnazială „Victor Ion Popa” din comuna Ivești, județul Galați, coordonați de cadrele didactice înv. primar: Apostu Anișoara-Mariana, Crețu Ionica, Rarinca Mădălina Mihaela, Stoica Gianina Bianca, Zaharia Roxana Elena.

Copiii au fost încântați să descopere lumea minunată a cărților, să primească informații despre clădirea și serviciile bibliotecii și despre cum pot deveni cititorii bibliotecii și au promis că vor reveni, în curând, cu părinții, pentru a primi un permis de bibliotecă.

Salonul literar Axis Libri 26 aprilie

Consiliul Județean Galați și Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați vă invită miercuri, 26 aprilie 2023, la orele 17.00, la Sala „Mihai Eminescu” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați, celebrându-se ZIUA MONDIALĂ A CĂRȚII, la lansarea volumului de critică literară și eseuri „Memoria gazelei” de Viorel Ștefănescu, apărut la Editura Eikon București.

Invitați: Valentin Ajder, Christian Crăciun, Ivan Ivlampie, Olivia Ștefănescu, Liviu Cocei.
Moderatori: Geta Eftimie, director adjunct al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați și A.G. Secară, bibliotecar și critic literar.
Intrarea este liberă.

Biblioteca publică între digitalizare și memorie locală 26 aprilie

ANBPR, Filiala Galați, împreună cu Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” sub egida Consiliului Județean Galați vor organiza în data de 26 aprilie 2023, în intervalul orar 10:00-14:00, sala Mihai Eminescu, sediul central al Bibliotecii, întrunirea profesională cu tema Biblioteca publică între digitalizare și memorie locală, dedicată zilei de 23 aprilie, Ziua Bibliotecarului din România, cu participarea președintelui ANBPR, Dragoș Adrian Neagu.

La acest eveniment profesional vor participa bibliotecari și alte categorii de salariați din bibliotecile publice din județul Galați, obiectivele principale ale întâlnirii fiind formarea profesională continuă a bibliotecarului și a specialistului din domeniul științelor informării și documentării, rolul și importanța bibliotecii publice în comunitate și împărtășirea exemplelor de bune practici.

Dezvoltarea inteligenței emoționale 25 aprilie

Biblioteca Județeană V.A. Urechia, instituție subordonată Consiliului Județean Galați, a găzduit pe data de 25 aprilie, activitatea susținută de dna. Ana Maria Dumitrașc, consilier pentru dezvoltare personală în cadrul Centrului PsiLand, cu elevii clasei a VII-a B, însoțiți de doamna profesoară Simona Haidu.

Lucrând în echipă, comunicând și colaborând, elevii au încercat să găsească răspunsuri la întrebări precum: Ce este inteligența emoțională? Care sunt punctele mele forte? Ce pot să fac pentru a avea mai multă încredere în mine? Cum îmi pot depăși fricile? La sfârșitul activității, toți elevii au primit câte o carte în dar din partea Bibliotecii.

Vizită la Bibliotecă 25 aprilie

Marți, 25 aprilie 2023, la ora 10.00, în cadrul programului „Școala Altfel”, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați, a fost gazdă primitoare pentru 30 de preșcolari de la Grădinița nr. 59, structura Școlii Gimnaziale „Constantin Gh. Marinescu”, coordonați de prof. înv. preșc. Dediu Ramona, prof. înv. preșc. Blându Sorina și prof. înv. preșcolar Moise Georgeta, și 40 de elevi, din clasele a V-a și a VI-a de la Școala Gimnazială Drăgușeni.

Copiii au fost încântați să descopere lumea minunată a cărții, să primească informații despre clădirea și serviciile bibliotecii și despre cum pot deveni cititorii bibliotecii. La finalul vizitei au vizionat un film la sala Multimedia.

Vizită la Bibliotecă 25 aprilie

Marți, 25 aprilie 2023, la ora 10.00, am primit în vizită, cu multă bucurie, 35 de preșcolari ai Școlii Gimnaziale nr. 16, coordonați de prof. înv. primar Dinescu Loredana Valentina și prof. înv. primar Balcan Monica. Copiii au fost ghidați de un bibliotecar care le-a povestit și împărtășit mai multe informații despre istoricul clădirii, despre serviciile oferite și despre cum pot deveni cititori ai Bibliotecii.

Cadrele didactice, asistate de bibliotecari și de părinții copiilor, le-au citit celor mici povești și ghicitori din cărți aflate în cadrul Compartimentului pentru copii. Copiii au promis că vor reveni curând în calitate de cititori.

Vizită la Bibliotecă 24 aprilie

Luni, 24 aprilie 2023, ora 10.00, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați, a fost vizitată de elevii clasei a VI-a ai Școlii Gimnaziale „Unirea” din Braniștea, coordonați de prof. Mariana Toma. Elevii au primit informații despre istoricul bibliotecii, despre condițiile de înscriere și despre posibilitatea de a accesa Catalogul online Tinread.

Au vizitat Compartimentele de Împrumut, Sălile de Lectură, Internet și Multimedia.
Mulțumim pentru vizită, dragi prieteni. Vă mai așteptăm!

Ziua Pământului în lumea minunată a cărților 24 aprilie

Luni, 24 aprilie 2023, elevii clasei a II-a B, de la Școala Gimnazială Nr. 3, coordonați de către doamna profesor Liliana Ciupitu, au sărbătorit Ziua Pământului în lumea minunată a cărților. Copiii au audiat o poveste despre ocrotirea planetei noastre, au completat un aritmogrif, au făcut cunoștință cu minunatele comori și au colorat fișe.

Micuții au desprins concluzia că Planeta Albastră este casa oamenilor, a necuvântătoarelorși a plantelor, iar oamenii trebuie să aibă grijă de ea prin reciclare, economisirea resurselor și prin ocrotirea plantelor și a animalelor. Activitatea s-a desfășurat la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați.

Vizită pe tărâmul poveștilor 21 aprilie

Prichindeii clasei pregătitoare și ai clasei I, Școala Româno-Britanică, însoțiți de către doamnele prof. Miruna Lăcătuș, Loredana Milea și Alice Necoară, au pășit vineri, 21 aprilie 2023, pe tărâmul cărților - Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați. Copilașii iubesc poveștile, le place să descopere locuri noi, personaje, dar și emoții care îi cresc mari, îi fac buni, inteligenți și curioși.

O seară a Editurii RAO 20 aprilie

Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați vă invită joi, 20 aprilie 2023, de la orele 17.00, o seară a Editurii RAO, cu scriitorul Bogdan Boeru în dialog cu Mihai Vintilă și Adi-George Secară despre romanul său, BENEDICTIANA, un roman istoric atipic, o adevărată bijuterie a genului, în care fantezia face față cu bine istoriei.

Tulburătoarele, dar și... luminatele vremuri ale cruciadelor sunt reînviate de un prozator membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Dobrogea, un prozator care a fost și solist vocal și instrumentist al formației „Interitus Dei” și al formației de muzică ambientală „Mysteria”. Moderator: Geta Eftimie, director adjunct al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați.

Poezie... din Australia până în România 20 aprilie

Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați vă invită joi, 20 aprilie 2023, de la orele 15.30, în Sala „Mihai Eminescu” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați, va avea loc întâlnirea iubitorilor de lirică, sub titlul „Poezie... din Australia până în România!”. Scriitoarea Mihaela Cristescu revine la Galați pentru o lectură publică, dar și pentru prezentarea unor cărți, unele dintre ele fiind lansate pentru prima oară la noi.

Este vorba de volumele de autor „The Death of My Australian Foreigner”, „The Way You Dare” și „Archetypes in Code-Mixing Poetry”, dar și de volumul șapte al antologiei poeților români și australieni „Street Musicians”, îngrijit tot de Mihaela Cristescu. Aceste cărți au apărut la editurile e-Literatura din București sau Sfântul Ierarh Nicolae din Brăila.
Invitați speciali vor fi Armanda Filipine, Daniela Gumann, Luminița Potîrniche și Andrei Velea, moderatori fiind Geta Eftimie, director adjunct al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați și Adi-George Secară, scriitor și bibliotecar.

Literatura și traducerea ca forme ale fericirii 19 aprilie

Consiliul Județean Galați, prin Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați, Uniunea Scriitorilor din România, prin Filiala Sud-Est, Facultatea de Litere a Universității Dunărea de Jos Galați vă invită miercuri, 19 aprilie, ora 15:00 la sala „Mihai Eminescu” a sediului central al Bibliotecii Județene la evenimentul intitulat „Literatura și traducerea ca forme ale fericirii”, în cadrul căruia se va lansa cartea „Cele douăzeci și patru victorii de etapă ale pictorului Belgritte” de Paul Emond, apărută la Editura Fides, Iași, traducerea din franceză fiind realizată de Carmen Andrei, care va și modera întâlnirea.

Invitat special, prin intermediul online, scriitorul Paul Emond, membru al Academiei Regale de Limbă și Literatură din Belgia. Alte amănunte pentru cei interesați de accesul online: link: Litterature et traduction comme formes de bonheur / Miercuri, 19 aprilie · 3:00 – 4:00 pm / Informații de participare prin Google Meet / Linkul apelului video: https://meet.google.com/fjj-mimj-nmv

Palatul Comisiei Europene a Dunării, ieri și azi 18 aprilie

Consiliul Județean Galați și Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, în parteneriat cu Shopping City Galați, organizează, în perioada 18-21 aprilie 2023, în spațiul expozițional de la parter al mall-ului, expoziția „Palatul Comisiei Europene a Dunării, ieri și azi”. Evenimentul este organizat pentru a marca Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor Istorice, care se celebrează anual pe data de 18 aprilie.

Expoziția cuprinde reproduceri după cărți poștale și fotografii vechi din colecțiile Bibliotecii, care ilustrează actuala clădire a Bibliotecii, fost Palat al Comisiei Europene a Dunării, în diverse etape ale existenței sale, cea mai veche imagine datând din anul 1895. Totodată, în cadrul expoziției, vor putea fi admirate fotografii făcute recent de către echipa care a realizat turul virtual al monumentului, cu fonduri asigurate de Consiliul Județean prin intermediul Europe Direct. Palatul Comisiei Europene a Dunării, sediul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, este primul monument din Galați și al doilea din România care a obținut prestigiosul titlu „Marca patrimoniului european”, acordată de Comisia Europeană.

Bibliotecile - hub-uri de suport pentru refugiați și comunitate 18-21 aprilie

În perioada 18-21 aprilie, la Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați, s-au desfășurat activitățile interactive incluse în cadrul proiectului „Bibliotecile - hub-uri de suport pentru refugiați și comunitate”. Proiectul este inițiat de Fundația Noi Orizonturi alături de Asociația Comunitățile Viitorului și cu sprijinul financiar din partea Comitetului Internațional de Salvare (International Rescue Committee).

Alături de voluntari, participanții înscriși la cele două cluburi Impact și NeoRobotix își descoperă cu fiecare întâlnire potențialul creativ și sunt convinși că pot deveni agenți ai schimbării, indiferent de domeniu.
Ne-am bucurat și în această perioadă de întâlnirea cu grupul de ucraineni dornici să învețe limba română și am conturat împreună și alte subiecte de conversație care să-i ajute în orice situație, pentru o integrare mai ușoară în comunitate. Felicitări tinerilor pentru implicare iar grupului de ucraineni liniște și speranță!

Program Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” 14-17 aprilie

Dragi cititori, vă informăm că, în perioada 14-17 aprilie 2023, având în vedere Sărbătorile Pascale, sediul central și cele două filiale ale Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați vor fi închise pentru public. De marți, 18 aprilie 2023, Biblioteca revine la programul normal de lucru, de luni până vineri de la ora 900 la ora 1900, iar duminica în intervalul orar 900÷1300. Vă mulțumim pentru înțelegere și, cu prilejul Sărbătorilor Pascale, vă dorim sănătate, lumină în suflet și gânduri senine!

Expoziție: Sărbătorile Pascale 12-30 aprilie

Sărbătorile Pascale - expoziție la Filiala nr. 1 „Costache Negri”, în perioada 12 – 30 aprilie 2023. Elevii Școlii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu”, coordonați cu dăruire de prof. Rodica Toader, Mihaela Manolea și Vali Ene, au revărsat iubirea, drăgălășenia și lumina din sufletele lor, în creații variate, în acord cu Minunatele Sărbători Pascale.

Bibliotecile - hub-uri de suport pentru refugiați și comunitate 10 - 13 aprilie

În perioada 10-13 aprilie, la Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați, au continuat activitățile interactive incluse în cadrul proiectului „Bibliotecile - hub-uri de suport pentru refugiați și comunitate”. Proiectul este inițiat de Fundația Noi Orizonturi alături de Asociația Comunitățile Viitorului și cu sprijinul financiar din partea Comitetului Internațional de Salvare (International Rescue Committee).

Elevii înscriși la Clubul de robotică NeoRobotix s-au bucurat de provocări, iar interesul și curiozitatea descoperirii unor lucruri noi completează aceste activități interactive și utile participanților. Întâlnirea cu grupul de ucraineni dornici să învețe limba română a fost interesantă și a cuprins metode simple de înțelegere a limbii noastre folosind materiale cu expresii uzuale, pentru integrarea mai ușoară în comunitate. Felicitări tuturor pentru momentele frumoase petrecute împreună!

Expoziție: Floriile 7-20 aprilie

Floriile - expoziție la Filiala nr. 1 „Costache Negri”, în perioada 7–20 aprilie 2023. Sărbătoarea Floriilor să vă umple sufletul de bucurii și binecuvântări cerești! Mulțumim doamnei prof. Rodica Toader, Școala Gimnazială „C-tin Gh. Marinescu”.

4/4 pentru prieteni - Indiferent de vârstă, verdele contează! 7 aprilie

Soarele a luminat, astăzi, curtea Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, unde a avut loc activitatea de ecologizare „Indiferent de vârstă, verdele contează!”, propusă în cadrul proiectului lansat de American Council, „4/4 pentru prieteni”. Voluntari de toate vârstele au plantat flori de primăvară și au amenajat spațiul verde, îmbrăcând curtea în haine noi și pregătind-o pentru a primi zilnic cititorii, dar și pentru a desfășura pe viitor activități în aer liber.

Salonul literar „Axis libri” 6 aprilie

Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați, instituție subordonată Consiliului județean, vă invită joi, 6 aprilie 2023, orele 17.00, la ediția extraordinară a Salonului literar „Axis libri”, unde va avea loc lansarea volumului de eseuri de filosofia culturii „Deltaicul, spațiul dublei răsfrângeri” de NICOLAE GRIGORE MĂRĂȘANU (Ed. Academiei Române, București, 2022). Autorul va intra în dialog cu scriitorii și profesorii VIOREL COMAN, VIOREL DINESCU și A.G. SECARĂ.

În partea a doua a activității, ne vom aduce aminte de personalitatea scriitorului Fănuș Neagu, istoricul și criticul literar Viorel Coman prezentând noua ediție de „Opere - Fănuș Neagu, vol. I și II”, apărută la Editura Muzeului Literaturii Române, sub egida Academiei Române, Fundația Națională pentru Știință și Artă, al cărei îngrijitor științific este.
Moderator: GETA EFTIMIE, director adjunct al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați.
Intrarea este liberă.

„Școala altfel”, la Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați 27 februarie – 31 martie

Aproximativ 2.500 de preșcolari și elevi, însoțiți de cadrele didactice de la 25 de unități de învățământ din municipiul și județul Galați, au trecut pragul instituției noastre în perioada 27 februarie – 31 martie 2023, în cadrul programului „Școala altfel”, totul concretizându-se într-un număr de 47 de vizite și sesiuni de informare și 20 activități cultural-educative.

Biblioteca a fost locul unde preșcolarii și elevii au făcut o călătorie interesantă prin lumea uimitoare a cărților, au participat la numeroase ateliere de lectură, vizite ghidate și jocuri interactive, au descoperit diversitatea cărților din bibliotecă, au cunoscut personaje de poveste, au inventat povești și au vizionat filmulețe educative și distractive.
Uimiți și curioși, în egală măsură, dornici să afle cât mai multe, copiii s-au bucurat de incursiunea făcută în lumea cărților cu atât mai mult cu cât mulți dintre ei se aflau pentru prima dată într-o bibliotecă de asemenea dimensiuni, un mediu nou, neexplorat încă.
Corina-Emanuela Tudorache, manager Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”: „Mulțumim instituțiilor de învățământ din municipiul și județul Galați, partenere în acest program, care au ales să participe la activitățile organizate de Biblioteca Județeană «V.A. Urechia». Asigurăm colaboratorii și prietenii Bibliotecii că vom fi, și pe viitor, un partener de nădejde, dedicat și vom rămâne mereu deschiși la dorințele și sugestiile colaboratorilor noștri”.

Magia lecturii la Bibliotecă 4 aprilie

Marți, 4 aprilie 2023, ora 10:00, la Compartimentul Împrumut la Domiciliu pentru Copii, va avea loc o activitate interactivă cu elevii clasei a IV-a B, însoțiți de prof. Gurău Nina, prof. înv. primar Cășuneanu Aura de la Școala Gimnazială nr. 25 și bibliotecar Ionică Cerasela de la Colegiul Național „V. Alecsandri”. Pentru că ne dorim o întâlnire magică, am invitat scriitoarea Vera Crăciun, președinta Filialei „Destine Junior”, pentru a ne introduce în lumea fascinantă a poveștilor pentru copii. Vă așteptăm!

Tibetul și Buthanul în gravurile lui Jean-Baptiste-Pierre Tardieu: expoziție 4 aprilie – 31 mai

Expoziția „Tibetul și Buthanul în gravurile lui Jean-Baptiste-Pierre Tardieu” va fi deschisă la Popasul Bibliofilului de la sediul central al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, etajul 1, mezanin, în perioada 4 aprilie – 31 mai 2023. Expoziția însumează 15 reproduceri după gravurile publicate în ediția franceză a lucrării diplomatului britanic Samuel Turner (1749-1802): „Ambassade au Thibet et au Boutan, contenant des détails très-curieux sur les moeurs, la religion, les productions, le commerce du Thibet, du Boutan et des états voisins...”.

Această versiune a apărut la Paris, în anul 1800, la editura lui F. Buisson, în două volume, incluzând și atlasul cu gravuri realizate de Jean-Baptiste-Pierre Tardieu (1746-1816). Gravor și cartograf francez proeminent, membru al unei vechi familii de gravori. Acesta a fost primul care a purtat titlul de „gravor-geograf” din renumita sa familie. Biblioteca deține doar atlasul, după care s-a realizat prezenta expoziție.
Gravurile reproduse după desenele lui Samuel Davis (1760-1819) din ediția originală, reprezentând preponderent edificii religioase, s-au bucurat de mare succes de piață atât pentru frumusețea și acuratețea execuției, cât și pentru profunzimea detaliilor.
Varianta virtuală a expoziției va fi prezentată pe pagina de Facebook „BVAU Colecții Speciale și Cercetare”, la adresa www.facebook.com/bvauCS.ro.

Bibliotecile - hub-uri de suport pentru refugiați și comunitate 3-7 aprilie

În perioada 3-7 aprilie, la Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați, au continuat activitățile interactive incluse în cadrul proiectului „Bibliotecile - hub-uri de suport pentru refugiați și comunitate”. Proiectul este inițiat de Fundația Noi Orizonturi alături de Asociația Comunitățile Viitorului și cu sprijinul financiar din partea Comitetului Internațional de Salvare (International Rescue Committee).

Alături de voluntari, elevii și liceenii înscriși la cele două cluburi NeoRobotix și Impact se bucură de noi provocări, iar interesul și curiozitatea descoperirii unor lucruri noi completează aceste activități interactive și utile tuturor participanților.
Întâlnirile cu grupul de ucraineni dornici să învețe limba română a fost interesantă și jucăușă și a cuprins metode simple de înțelegere a limbii noastre folosind materiale cu expresii uzuale, pentru integrarea mai ușoară în comunitate.
Felicitări tuturor pentru momentele frumoase petrecute împreună!

Andersen și basmele sale fermecătoare 3 aprilie

Ziua Internațională a Cărții pentru Copii este sărbătorită anual pe 2 aprilie, odată cu ziua de naștere a marelui povestitor H.C. Andersen. Cu această ocazie, elevii clasei a IV-a de la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza", îndrumați de doamna prof. Doinița Miron, au ales Biblioteca Județeană „V.A. Urechia", instituție subordonată Consiliului Județean, pentru a desfășura o manifestare în acest sens.

Copiii s-au informat temeinic, au recitit poveștile lui Andersen, astfel că au făcut față cu succes provocărilor de tipul „Află parola", „Mimă”, „Kahoot” cu întrebări despre viața și opera scriitorului. O activitate distractivă, în care documentele de bibliotecă s-au îmbinat armonios cu elementele digitale, recompensa fiind o activitate de...poveste..

Expoziție: Ziua Internațională a Cărții pentru copii 3-16 aprilie

Ziua Internațională a Cărții pentru copii - expoziție la Filiala nr. 1 „Costache Negri” în prioada: 03.04 – 16.04.2023. Vă invităm în lumea BASMELOR și a celor mai frumoase POVEȘTI dăruite vouă, dragi copii, de HANS CHRISTIAN ANDERSEN! CARTEA pentru COPIII este în SĂRBĂTOARE!!! Vă așteptăm BIBLIOTECĂ!

Expoziție: Paradisul păsărilor 3-10 aprilie

„Paradisul păsărilor” - expoziție la Filiala nr. 1 „Costache Negri”.
Perioada: 03.04 – 10.04.2023

Sărbătorim păsările, în lumea minunată a cărților 2 aprilie

Primăvara este anotimpul renașterii și al recunoașterii. Iubirea, căldura și frumusețea acestui anotimp este resimțită în rândul tuturor viețuitoarelor. Călătoarele înaripate își fac cuiburile și își cresc puii la noi în țară, iar toamna străbat distanțe mari în căutarea unui climat favorabil vieții. Cu acest prilej, "Fluturașii" clasei a II-a C, coordonați de prof. Florentina Axente, Mihaela Badiu și bibliotecar Iuliana Balan, Școala Gimnazială Nr. 17, au celebrat Ziua Internațională a Păsărilor...

... la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați.
Copiii ne-au prezentat cartea „Țup, salvatoarea iernii", autor Alex Donovici, o poveste despre un pui de ciocârlie ager la minte, un melc sprinten, cu cochilia plină de cărți și o bufniță vegetariană, care salvează împreună pădurea și aduc iarna. Prietenia, toleranța, empatia, dragostea și emoția au fost cuvintele-cheie ale cărții, descoperite de micuții noștri cititori. Sub ochii noștri au prins viață drăgălașele personaje, care ne-au provocat să descoperim esența lucrurilor și să ne lăsăm purtați de valori în tot ceea ce facem. Țup, Buhu, Fulger și Tor i-a învățat pe copilași să fie darnici și să creadă în ei înșiși până la capăt: nu împotriva celorlalți, ci împreună cu ei.

Expoziție: Sfintele Paști - Înviere și Lumină 1-30 aprilie

Filiala nr. 1 „Costache Negri” - găzduiește în perioada 01.04- 30.04.2023 expoziția intitulată „Sfintele Paști - Înviere și Lumină”. Postul Mare sau Patruzecimea este în creștinism perioada de asceză și pocăință premergătoare Paștilor: Sâmbăta Sfântului Teodor Tiron sau Sâmbăta colivelor, Buna Vestire sau Blagoveștenia, Duminica Floriilor, Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor.

În toată această perioadă a Postului Mare creștinii manifestă o grijă spirituală sporită pentru că ne amintește de Învierea Mântuitorului, cea mai mare minune înfăptuită pe Pământ. Lumina sfântă sau focul haric, este considerată de creștinii ortodocși a fi o minune care se întâmplă în fiecare an la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paștelui Ortodox. Mulți o consideră cea mai veche minune atestată a lumii creștine. „Fie ca Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului să vă aducă cele patru taine divine: încredere, lumină, iubire, speranță!” Cărțile din cadrul expoziției pot fi regăsite în colecțiile bibliotecii, accesând link-ul de mai jos: https://tinread.bvau.ro/opac/browser.

Poveștile lui Andersen 1 aprilie

Prichindeii clasei pregătitoare A, școala Gimnazială „Sfinții Împărați”, coordonați cu blândețe de către doamna prof. Cezarina Necula și bibliotecar Mariana Patron, au descoperit lumea plină de inocență și frumusețe a poveștilor lui Hans Christian Andersen. Îndrăgitele personaje le-au istorisit întâmplări emoționante, stârnindu-le curiozitatea pentru a călători, zi de zi, în universul cărților.

Apoi, copilașii au descoperit alături de Nică farmecul copilăriei de altădată, imaginația purtându-i pe tărâmul personajelor Marelui Povestitor. Activitatea s-a desfășurat la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați.

Aprilie la Bibliotecă      

Vă așteptăm cu drag la Biblioteca Județeană „V.A. Urechia“ Galați atât la Sediul central (Str. Mihai Bravu nr. 16) cât și la filiale: Filiala Nr. 1 „Costache Negri“ (Str. Regiment 11 Siret, Galați; Clubul Sidex «Arcelor Mittal») și Filiala Nr. 2 „Paul Păltănea“ (Str. 1 Decembrie 1918, nr. 25).

În luna aprilie, Zi sanitară va fi în data de 28 aprilie 2023.

Zâmbăreții în vizită la biliotecă 30 martie

Zâna Florilor ne-a surprins și ne-a trimis în dar cele mai drăgălașe zâmbete. Cărțile au inspirat din plin parfumul zambilelor, oferind „Zâmbăreților” lecturi de neuitat. Ne-a încântat istețimea celor mici, coordonați cu atâta grijă și dăruire de către doamnele educatoare Mihaela Enuță și Carmen Zvetlana Nechita, Grădinița cu P.P. Nr. 36. Ce primăvară bogată în raze de soare și zâmbete pline de culoare! Vă mai așteptăm la Filiala nr. 1 „Costache Negri”, „Zâmbăreților”!

Fluturașii în vizită la bibliotecă 30 martie

Când deschizi o carte, ea zboară. Și tu odată cu ea...Dar cartea nu are o singură pereche de aripi, ci sute, ca un semn că ea te poate duce nu doar din floare-n floare în această lume glorioasă, ci în sute de lumi locuite.” Mircea Cărtărescu. „Fluturașii” drăgălași au zburat din carte în carte!

O activitate colorată și zburdalnică, desfășurată joi, 30 martie 2023, la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați. Mulțumim doamnelor ed. Raluca Ariton și Veronica Toma, Grădinița cu P.P Nr. 36!

Primii pași pe tărâmul poveștilor 29 martie

Albinuțele au zumzăit nerăbdătoare petalele cărților din biblioteca noastră. O activitate delicioasă... ca un fagure de miere! Mulțumim doamnelor ed.Cristina Constandache și Andreea Goga , Grădinița cu P.P Nr. 36! Activitatea s-a desfășurat miercuri, 29 martie 2023, la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați.

Primăvara – expoziție la Filiala nr. 1 „Costache Negri” 28 martie - 10 aprilie

Un buchet parfumat de primăvară oferit de către talentații elevi ai claselor a II-a și a III-a, Colegiul Național „Al.I.Cuza”, prof. Oana Damian și Mihaela Penișoară. Felicitări , dragi copii! Să aveți o primăvară senină!

A venit primăvara! 28 martie

Biblioteca noastră a răsunat de glasurile vesele și cristaline ale copilașilor frumoși din clasele a II-a și a III-a, coordonați cu blândețe de către doamnele prof. Oana Damian și Mihaela Penișoară, Colegiul Național „Al. I. Cuza”. Copiii au dorit să sărbătorească primăvara, în lumea minunată a cărților, apoi au călătorit pe tărâmul imaginației, folosind ca baghetă magică creativitatea, fantezia și distracția.

Am desenat, am cântat, am vorbit despre lecturile preferate și depre personajele îndrăgite, bucurându-ne împreună de venirea frumosului anotimp. Activitatea s-a desfășurat marți, 28 martie 2023, la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați.

Iubim lectura 28 martie

Marți, 28 martie 2023, o nouă întâlnire parfumată și colorată alături de prichindeii de la Grădinița „Sfântul Stelian”. Gingășia, inocența, veselia și curiozitatea au fost ingredientele frumoasei activități din cadrul proiectului „Iubim lectura” inițiat și derulat de Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați.

Ne-am bucurat împreună de lumea poveștilor și de personajele care au prins viață în mânuțele lor. Mulțumim doamnelor prof. Elena Vlase, Lucica Vișan, Cerasela Toma și Andreea Ivan. Bravo, dragi copii!

Vizită la Bibliotecă 28 martie

Buburuzele vesele, de la Grădinița cu P.P. „Licurici”, coordonate cu multă dăruire de către doamnele prof. Nicoleta Lăcustă, Marcelina Șerban și Maria Hurjui, au însuflețit marți, 28 martie 2023, Căsuța Cărților – Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați.

Copilașii au descoperit Biblioteca, acest tărâm fermecat și „s-au plimbat” printre paginile cărților ca într-un labirint cu mistere, așteaptând să fie descifrate. Nu știm cum vă închipuiți voi paradisul, dar pentru noi, bibliotecarii, el reprezintă imaginea copilăriei, farmecul zâmbetelor inocente și entuziasmul din ochișorii celor mici. Felicitări, Buburuze dragi! Mulțumim, doamne de poveste! BIBLIOTECA este prietena voastră!

Bibliotecile - hub-uri de suport pentru refugiați și comunitate 13-24 martie

În perioada 27 - 30.03.2023, la Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V. A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați au continuat activitățile interactive incluse în cadrul proiectului „Bibliotecile - hub-uri de suport pentru refugiați și comunitate”. Proiectul este inițiat de Fundația Noi Orizonturi alături de Asociația Comunitățile Viitorului și cu sprijinul financiar din partea Comitetului Internațional de Salvare (International Rescue Committee).

Alături de voluntari, elevii și liceenii înscriși la cele două cluburi NeoRobotix și Impact se bucură de noi provocări, iar interesul și curiozitatea descoperirii unor lucruri noi completează aceste activități interactive și utile tuturor participanților.
Întâlnirile cu grupul de ucraineni dornici să învețe limba română a fost interesantă și jucăușă și a cuprins metode simple de înțelegere a limbii noastre folosind materiale cu expresii uzuale, pentru integrarea mai ușoară în comunitate.
Felicitări tuturor pentru momentele frumoase petrecute împreună!.