Arhiva Evenimentelor și Știrilor
Clubul „Vacanța ALTFEL la Bibliotecă” 25-29 iulie
Cea de-a doua săptămână din cadrul Clubului de vacanță care se desfășoară la Filiala nr. 2 ,,Paul Păltănea” a adus în atenția participanților un domeniu al curajului și al pasiunii, care oferă o experiență unică și sentimentul de libertate - AVIAȚIA. Vizita la Aerodromul din localitatea Vădeni, județul Brăila, https://www.aerial.ro, ne-a dat ocazia tuturor să participăm la o lecție interactivă printre avioane, să descoperim și să aflăm informații despre acest domeniu, datorită ospitalității dlui Albert Malaxa, instructor de zbor, care a avut plăcerea să le povestească copiilor despre pasiunea și frumusețea zborului. Mulțumim gazdei noastre pentru aceste zile minunate, iar vouă dragi copii, când veți fi mari, vă dorim să brăzdați cerul nu doar cu privirea, ci să deveniți adevărați aviatori!
Personaje mitologice într-o ediție didactică de la 1863: Ilustrații de carte27 iunie - 29 septembrie
În perioada 29.07 – 29.09.2022, la Popasul Bibliofilului de la sediul central al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, etaj 1, mezanin, va fi deschisă expoziția Personaje mitologice într-o ediție didactică de la 1863: Ilustrații de carte. Aceasta prezintă reproduceri după ilustrațiile executate în în atelierul litografic A. Bilz din Bucureşti pentru volumul Preda, Demetriu N. - Mythologia grecilor, romanilor şi a egyptenilor, Bucureşti: Librari editori Bălăceanu și Warta, 1863. Expoziția va fi prezentată și pe pagina de Facebook BVAU Colecții speciale.
Clubul BiblioVACANȚA - BiblioCINEMA 28 iulie
Dacă este joi, este BiblioCINEMA!!!! Gașca BiblioVACANȚA a făcut cunoștință cu ,,Gașca Animăluțelelor"! O zi frumoasă, veselă și presărată cu momente hazlii!!! Aventura continuă!
Clubul de vacanță pentru adolescenți „Cafeneaua Culturală” 28 iulie
Joi, 28 iulie 2022, începând cu ora 10.30, la sediul central al Bibliotecii, s-a desfășurat o nouă întâlnire a adolescenților în cadrul Clubului de vacanță „Cafeneaua Culturală”. Invitatul zilei, dl. Lupu Gheorghe, paramedic în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Eremia Grigorescu” din Galați, a prezentat și a demonstrat practic tehnici de prim ajutor în caz de stop cardiac și în caz de obstrucție a căilor aeriene superioare. Au participat mulți adolescenți și voluntari ai Bibliotecii care au fost interesați de subiectele prezentate. Mulțumim pentru sprijin și colaborare Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Eremia Grigorescu” din Galați.
Clubul BiblioVACANȚA - Învățăm să fim responsabili! 27 iulie
Miercuri, 27 iulie 2022, în cadrul Clubului BiblioVACANȚA, am avut invitați speciali: domnul Cms Butoiu Andrei și doamna Scms Geană Loredana - Biroului Siguranță Școlară - I.P.J. Galați și domnul ASP. Toderașc Valentin - Biroul Rutier. Cu un extraordinar interes, copiii au ascultat o serie de reguli privind responsabilizarea micilor pietoni și au conștientizat pericolele la care se expun. Ne dorim să formăm copii responsabili, care să respecte legile, să adopte comportamente și atitudini corecte. Pe lângă activitatea de educație rutieră, copiii au beneficiat de o discuție pe teme actuale și din păcate, din ce în ce mai întâlnite în societatea actuală: bullying și cyberbullying. Atelierul a avut scopul de a preveni agresivitatea și violența în mediul școlar, astfel încât fiecare copil să se simtă încurajat, motivat, în deplină siguranță, să fie responsabil și capabil să-și gestioneze emoțiile, printr-o atitudine tolerantă. Apreciem expunerea clară și relevantă a domnului comisar Andrei Butoiu și îl sigurăm de toată responsabilitatea noastră, atât a celor mari, cât și a celor mici. Activitatea a fost una extrem de interesantă și utilă.
Clubul Curioșilor 27 iulie
Miercuri, 27 iulie 2022, ora 10,00 a avut loc întâlnirea membrilor Clubului de vacanță - Clubul
Curioșilor. Astăzi, curtea Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată
Consiliului Județean, a răsunat de glasurile copiilor plini de veselie și voie bună. Elevii clasei a III-a
ai Școlii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu”, coordonați de doamna prof. înv. primar Mihaela Radu, au invocat
ploaia, printr-un frumos dans al „Paparudei”.
Continuare aici:
A urmat premierea câștigătorilor concursului online „Jocurile copilăriei”, după care ne-am distrat cu cele mai interesante jocuri de grup: „Țară-țară, vrem ostași”, „Batista parfumată”, „Ninja”, „Săptămâna”, „Sticluța cu otravă”, „Șotron” și multe, multe alte jocuri amuzante. Prezenți la activitate au fost și copiii de la Fundația „Inimă de copil”. (Detalii program).
Tabăra de creație „Axis Libri” 26 iulie
Marți, 26 iulie 2022, la ora 10:30, a avut loc Tabăra de creație „Axis Libri”, organizată
de Compartimentul Împrumut la domiciliu pentru adulți din cadrul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”,
instituție subordonată Consiliului Județean Galați. Modelajul cu lut a fost tema atelierului de astăzi,
activitate ce este extrem de iubită de către copii. Terapia prin artă, în special modelajul, ajută copiii să
aibă încredere în ei înșiși, să se descopere pe sine și să se exprime mai liber, dar îi ajută și în
relațiile cu ceilalți.
Continuare aici:
Unii copii reușesc să își crească performanțele școlare sau de integrare familială cu ajutorul acestei activități. Copilașii au modelat, au explorat diverse metode de texturare și au realizat forme spontane obținute prin scobire. Ingredientele folosite au fost: zâmbetele, voia bună, creativitatea, iubirea, fericirea.
Ce poți face cu o poveste – atelier de lectură 26 iulie
Marți, 26 iulie, ora 11.00, la sediul central al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați, a avut loc cel de-al doilea atelier, „Magia cărților”, din cadrul proiectului „Ce poți face cu o poveste – atelier de lectură”. Cuvânt și rimă, sunet și mișcare, voie bună și imaginație, toate acestea au fost parte a acestui atelier menit să le insufle copiilor dragostea pentru lectură, dar și să îi țină conectați la citire și învățare de-a lungul întregii veri. Vă așteptăm cu drag să descoperim împreună magia următoarelor ateliere!
Clubul BiblioVACANȚA - Atelier de muzică 25-27 iulie
„Muzica este o lege morală, ea dă suflet universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tinereții, viață și veselie tuturor lucrurilor, ea este esența ordinii, înălțând sufletul către tot ce este bun, drept și frumos.” Platon Muzica este magie, iar noi ne-am simțit fermecați în atelierul muzical, condus sub bagheta magică a minunatei doamne Doina Cecoi, vocal coach. Super Profa noastră a pregătit copiilor provocări amuzante, descoperind potențialului artistic al fiecărui participant. Am debutat cu joacă, apoi am avut parte de o sesiune interesantă de cântat, ne-am împrietenit cu muzica și am transformat cele trei zile într-un curcubeu de zâmbete. Atelierul de muzică s-a desfășurat la Filiala nr. 1 „Costache Negri”.
Două seri Eikon de neuitat cu Valentin Ajder și invitații săi 23 iulie
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați și Consiliul Județean Galați v-au oferit două seri dedicate
literaturii românești contemporane, moment cultural realizat împreună cu Editura Eikon din București, sub
egida Salonului literar AXIS LIBRI. Astfel, în serile de 22 și 23 iulie 2022, au fost prezentate noutățile
Editurii Eikon, lansate, de pildă, la Salonul Internațional de Carte Bookfest, București 2022. Invitații de
onoare ai acestor seri au fost A.T. Branca, Christian Crăciun și Vianu Mureșan, moderator fiind chiar
editorul Valentin Ajder, directorul Editurii Eikon, în colaborare cu doamna Corina-Emanuela Dobre, managerul
Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați și scriitorul A. G. Secară.
Continuare aici:
Parteneri în organizarea acestor seri au fost Cenaclul „Noduri & Semne” Galați și Cafeneaua Paris
Café.
În prima seară, vineri, 22 iulie, în Grădina Bibliotecii Județene „V. A. Urechia” Galați
(str. Mihai Bravu, nr.16), începând cu orele 18.00, au fost lansate trei cărți de poezie semnate de
Iulian Grigoriu („Stihuri pentru o ureche poetică”, „Imagini” și... „Și”) și una de proză,
„Uimitorul Jack / Jack A.Wesome” al cărei autor este Iulian Mardar.
Sâmbătă, 23 iulie, începând
cu orele 18.30, au fost lansate, - pe terasa cafenelei Paris Café (str. Democrației, nr.1),
amfitrion fiind profesoara și scriitoarea Mirela Gheorghe, moderator fiind același neobosit Valentin
Ajder -, „Umbra” de Stela Iorga, „Omul vag” de Andrei Velea, „Horodok” de Adi G. Secară (prima parte
a trilogiei „Sparta – Athos – Horodok”).
Au urmat recitaluri de poezie, lecturi publice, prin
intermediul telefoniei ori a rețelelor de socializare fiind posibilă și prezența unor scriitori
precum Florentina-Loredana Dalian, George V. Precup, gălățenii întregind show-ul, prin Mirela
Gheorghe, Anca Șerban Gaiu, Daniela Capotă, Gabriel Gherbăluță, Ion Avram, Ioan Gh. Tofan. Viorica
Popescu, omagiindu-l pe Max Popescu Vella, un cuvânt aparte meritând voluntarii „bibliotecari”,
tineri sau liceeni de la diverse colegii ori grupuri școlare, care au însuflețit și ei aceste
întâlniri pentru minte, inimi și... literatură, întâlniri de neuitat care s-au constituit într-un
mini-festival care, într-un fel, anunță viitoarele manifestări ale Bibliotecii Județene „V.A.
Urechia”.
Salonul literar „Axis Libri” 22 - 23 iulie
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați și Consiliul Județean Galați vă invită la două seri dedicate
literaturii românești contemporane, moment cultural realizat împreună cu Editura Eikon din București, sub
egida Salonului literar AXIS LIBRI. Astfel, în serile de 22 și 23 iulie 2022, vor fi prezentate noutățile
Editurii Eikon, atât din timpul pandemiei, cât și cele mai recente, lansate, de pildă, la Salonul
Internațional de Carte Bookfest, București 2022, printre cărțile aduse fiind multe ale unor scriitori
gălățeni consacrați precum Victor Cilincă, Iulian Grigoriu, Stela Iorga, Adi G. Secară, Ioan Gh. Tofan, Max
Popescu, Iulian Mardar, Leonard Matei, Andrei Velea.
Continuare aici:
Invitați de onoare ai acestor seri vor fi Christian Crăciun și Vianu Mureșan, moderator fiind chiar
editorul Valentin Ajder, în colaborare cu doamna Corina-Emanuela Dobre, managerul Bibliotecii
Județene „V.A. Urechia” Galați și scriitorul A. G. Secară.
Parteneri: Cenaclul Noduri & Semne
Galați și Cafeneaua Paris Café.
- Astfel:
- în prima seară, vineri, 22 iulie, lansările, recitalurile și prezentările de carte vor avea loc în Grădina Bibliotecii Județene „V. A. Urechia” Galați (str. Mihai Bravu, nr. 16), începând cu ora 18:00.
- Sâmbătă, 23 iulie, începând cu orele 18:30, lansările de carte vor avea loc pe terasa cafenelei Paris Café (str. Democrației, nr. 1, în spate la STIREX), amfitrion fiind profesoara și eseista Mirela Gheorghe.
Vineri, printre altele, vor fi lansate trei cărți de poezie semnate de Iulian Grigoriu („Stihuri pentru o ureche poetică”, „Imagini” și... „Și”) și una de proză, „Uimitorul Jack / Jack A.Wesome” al cărei autor este Iulian Mardar. Sâmbătă vor fi multe surprize, printre care și câteva re-editări, precum „cea mai frumoasă carte cu pirați din toate timpurile”, „Quermessa” de Victor Cilincă, un omagiu adus lui Robert Louis Stevenson și muzei sale! Dintre cărțile de poezie care vor fi lansate amintim „Umbra” de Stela Iorga, „Omul vag” de Andrei Velea, „Orașul decolorat. Glorios în rimă” de Leonard Matei, „Horodok” de Adi G. Secară (prima parte a trilogiei „Sparta – Athos – Horodok”).
Clubul BiblioVACANȚA - BiblioCINEMA 21 iulie
Joi, 21 iulie 2022, a fost ziua filmului la BiblioVACANȚA. Cu mic cu mare, cuprinși de nerăbdare, la Cinematograful „prof. Ioan Manole” (Casa de Cultură a Sindicatelor) ne-am prezentat și Minionii am vizionat. Cum să nu te bucuri de vacanță, când la Club totul este plin de viață?
Clubul de vacanță pentru adolescenți „Cafeneaua Culturală” 21 iulie
Subiectele abordate la „Cafeneaua Culturală” de astăzi, 21 iulie 2022, respectiv: consumul de droguri și substanțe etnobotanice și selfie-uri în locuri periculoase s-au dovedit a fi de un real interes pentru adolescenți, ei aflându-se la vârsta curiozității, căutării propriei identități, dorinței de a experimenta. Invitații prezenți, doamna Cristina Tănase, de la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Galați, subcomisar Loredana Geană și comisar Andrei-Viorel Butoiu, de la Biroul Siguranță Școlară din cadrul IPJ Galați, au oferit atât informații cât și exemple concrete din activitatea pe care o desfășoară, au răspuns la întrebări, ajutându-i pe tineri să înțeleagă că, pe măsură ce cresc, devin responsabili pentru sănătatea și viața lor, așa că este important să mențină o bună comunicare cu familia și școala pentru a face alegeri corecte.
Clubul BiblioVACANȚA - Atelier de lectură 19-20 iulie
BiblioVACANȚA a debutat cu zâmbete, cu jocuri interactive și cu activități interdisciplinare în care arta cuvântului și biologia s-au împletit armonios. Micuții participanți au fost invitați să descopere prin joc și să mimeze personajele din opera ,,Cartea cu Apolodor", de Gellu Naum. Ghidați de către inimoasele doamne profesoare, Enciu Cateluța și Sandu Ștefania, copiii au participat, timp de 3 zile, la un atelier de lectură ce s-a împletit firesc cu o incursiune în mediul de viață al animalelor de la circ cu care Apolodor este prieten. La final, copiii au cântat și au realizat un poster ce pune în lumină mesajul activității. Au fost 3 zile frumoase și zâmbitoare la Filiala nr. 1 „Costache Negri”! Coordonatori: prof. Cateluța Enciu, prof. Ștefania Sandu și echipa veselă a filialei.
Clubul Curioșilor 20 iulie
Miercuri, 20 iulie 2022 la ora 10,00, a avut loc o nouă întâlnire în cadrul Clubului de vacanță - Clubul Curioșilor. Actorul Aurelian Iorga, de la Teatrul pentru Copii și Tineret „Gulliver” Galați, a interacționat cu cei mici, povestindu-le despre frumoasa profesie de actor și totodată implicându-i într-un joc de scenă. Studentele Elena-Denisa Emandi, Roxana Bîclea și Florentina Anastasiu, de la Facultatea de Arte, Secția Actorie, i-au provocat pe cei mici la câteva jocuri amuzante, cum ar fi: Ninja, Samurai sau Transformarea din lumea minunată. Spontani, veseli și plini de energie, copiii au învățat astăzi ce înseamnă actoria, joaca în echipă, unele modalități de dezvoltare a atenției și posibilitatea de a comunica ușor cu cei din jur. (Detalii program).
Prelungim programul de lucru pentru recenzare 19-24 iulie
Pentru a veni în sprijinul persoanelor care ne solicită ajutorul pentru recenzare, am decis să prelungim programul de lucru după cum urmează: luni - vineri: 8:30 - 18:00; duminică - 8:30 - 13:00. La centrul de recenzare de la Bibliotecă au apelat cei mai mulți gălățeni, ceea ce pentru noi reprezintă o dovadă de încredere. Motiv pentru care le mulțumim! Amintim că Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, prin intermediul Compartimentului Referințe electronice&Internet de la sediul central, oferă în continuare sprijin comunității locale pentru recenzarea persoanelor care, din diferite motive, nu au reușit să se autorecenzeze sau să ia legătura cu recenzorul desemnat. Având în vedere că numărul persoanelor care solicită sprijinul bibliotecarilor este foarte mare, acestea sunt rugate ca în prealabil să facă o programare la numărul de telefon 0236411037/int. 132 sau 0732520516, astfel încât să evite aglomerația și să nu fie nevoite să aștepte.
Ce poți face cu o poveste – atelier de lectură 19 iulie
Marți, 19 iulie, ora 11:00, la sediul central al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată
Consiliului Județean Galați, a avut loc primul atelier, „Bucuria lecturii”, din cadrul proiectului „Ce poți
face cu o poveste – atelier de lectură”. Copiii prezenți la eveniment au avut ocazia să dea frâu liber
imaginației și să interacționeze activ, cu bibliotecarul. Împreună am citit povești și basme, am gândit și
ne-am amuzat cu o serie de ghicitori, am descoperit răspunsuri surprinzătoare la întrebări banale, am tras
pilde din fabule.
Continuare aici:
Atelierul a fost gândit în așa fel încât copiii să aibă posibilitatea să savureze lectura, dar și să
intervină totodată, să-și poată exprima liber emoțiile în funcție de intriga povestirii și să
adreseze întrebări cu privire la sensurile cuvintelor sau frazelor neînțelese. Ce am putut face noi,
azi, cu o poveste, a fost, practic, să-i dăm culoare și să fim parte din ea.
Vă așteptăm, cu
drag, la următoarele ateliere!
Tabăra de Creație „Axis Libri” 19 iulie
Ingeniozitatea și buna dispoziție de care au dat dovadă participanții la Tabăra de creație de astăzi, 19 iulie 2022, s-au transpus în șiraguri de mărgele colorate, realizate cu migală. O nouă zi, o nouă provocare, încă un exercițiu de imaginație finalizat cu succes, terapie creativă pentru tinerii noștri care, cu un strop de răbdare și o doză de îndemânare, își reinventează timpul liber la activitatea de vacanță propusă în fiecare marți în curtea Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”.
Ce poți face cu o poveste – atelier de lectură 19 iulie
Marți, 19 iulie 2022, ora 11:00, la sediul central al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați va avea loc deschiderea proiectului Ce poți face cu o poveste – atelier de lectură. Activitățile se vor desfășura la Sala Multimedia. În derulare vor fi șapte ateliere, în cadrul cărora vom organiza citire pe roluri, vom dezvolta interacțiuni prin care copiii își vor împărtăși din experiențele personale de lucru cu cartea, emoții trăite pe parcursul lecturii, precum și motivul alegerii cărților. Vă așteptăm, dragi copii, să descoperim împreună ce putem face cu o poveste! (Detalii program)
Proiect „Vacanța ALTFEL la Bibliotecă”! 18-22 iulie
La Filiala nr. 2 ,,Paul Păltănea” a început programul activităților de vară dedicate copiilor pe perioada vacanței. În această ediție, echipa de bibliotecari ai filialei a venit cu noi provocări pentru participanții înscriși la club. Prima săptămână a cuprins două activități creative și distractive având ca tematică tehnica mozaicului și mandale, unde am lăsat să zburde în univers, toată imaginația, îndemânarea și talentul copiilor. Se anunță o vară interesantă, cu activități pe măsură și sperăm să fie o vacanță minunată pentru toți participanții!
Clubul BiblioVACANȚA, ediția a VII-a, 2022 – START activități! 18 iulie
Luni, 18 iulie 2022, ora 10.00, Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați, și-a deschis larg porțile pentru toți simpatizanții clubului BiblioVACANȚA. Atelierele se vor desfășura în perioda 18 iulie - 18 august 2022, la sediul filialei din Țiglina I, lângă Orășelul Copiilor. Suntem la a șaptea ediție și promitem că împreună vom da plus valoare timpului. Cu noi, vara devine poezie!
Clubul BiblioVACANȚA, ediția a VII-a, 2022 18 iulie – 18 august
Aflat la cea de-a VII-a ediție, Clubul BiblioVACANȚA își așteaptă toți simpatizanții, mai mari sau mai mici, la o nouă rundă de activități, în perioada 18 iulie – 18 august 2022. Copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 12 ani sunt așteptați, la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați, str. Regiment 11 Siret, nr. 2A (lângă Orășelul Copiilor), telefon: 0336102037. Biblioteca noastră vă propune, dragi copii, o incursiune recreativă prin ateliere de lectură, muzică, creație, pictură, astronomie, limbi străine... și multe alte surprize. Vă invităm să ne fiți alături și anul acesta pentru noi provocări și experiențe inedite! Vă așteptăm să petrecem împreună o vară minunată!
„Vacanța ALTFEL la bibliotecă!”: club de vacanță, ediția a IX-a 18 iulie
Luni, 18 iulie, ora 11:00 Biblioteca Județeană ”V. A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați, prin Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” va organiza deschiderea activităților Clubul de vacanță intitulat „Vacanța ALTFEL la bibliotecă!”: ateliere creative, recreative, literare, de dezvoltare personală și sportive, ediția 2022. Evenimentul va avea loc la sediul sediul Filialei nr. 2 „Paul Păltănea” din cartier Micro 40, str. 1 Decembrie 1918 nr. 25, corp V, etaj 1 (lângă Liceul Tehnologic de Alimentație și Turism ”Dumitru Moțoc”). Informații suplimentare puteți obține la nr. de telefon: 0336.100.009; 0737.042.202 sau pe pagina de Facebook a Filialei. Vă așteptăm la bibliotecă să vă bucurați de momente minunate, alături de echipa de bibliotecari care este pregătită să vă ofere și în această vară, vacanța mult visată!
„Vacanța ALTFEL la bibliotecă!”: club de vacanță, ediția a IX-a 18 iulie - 29 august
În perioada 18 iulie - 29 august 2022, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați, prin Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” va desfășura Clubul de vacanță intitulat „Vacanța ALTFEL la bibliotecă!”: ateliere creative, recreative, literare, de dezvoltare personală și sportive. Copiii cu vârsta cuprinsă între 7 - 14 ani se pot înscrie, în perioada 11-15 iulie. la sediul Filialei nr. 2 „Paul Păltănea” cu sediul în micro 40, strada 1 Decembrie 1918 nr. 25, corp V, etaj 1 (lângă Liceul Tehnologic de Alimentație și Turism ”Dumitru Moțoc”). Informații la telefon 0336.100.009; 0737.042.202 sau pe pagina de Facebook a Filialei. Vino alături de noi să petrecem o ALTFEL de vacanță, de neiutat și să continuăm împreună tradiția!
Salonul literar „Axis Libri” 14 iulie
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați, instituție subordonată Consiliului Județean Galați, vă invită la
o nouă ediție a Salonului literar „Axis Libri”, din ziua de joi, 14 iulie 2022, ora 17,
când va avea loc lansarea cărții „Chemări Lăuntrice. Jurnalul unui pelerin/Inner calling. A
pilgrim’s diary”, scrisă de tânăra scriitoare Bristena Georgiana Mantu. Invitați speciali vor
fi criticul literar Virginia Dimofte – Chiriac și poeții Viorel Dinescu și Sterian Vicol.
Continuare aici:
Evenimentul va fi moderat de bibliotecarul, scriitorul și criticul literar A.G. Secară și va avea loc în Sala „Mihai Eminescu” de la sediul central (str. Mihai Bravu, nr. 16), intrarea fiind liberă. Într-o cronică apărută în revista „Porto-Franco” A.G. Secară scrie, printre altele: „Cartea are trei părți: ultima este un jurnal de călătorie sau de pelerinaj (care a avut loc între 6 august și 19 august, anul 2019), primele două fiind de poezie, o poezie aparte, de o autenticitate fără doar și poate aparte (unde Roberto Assagioli poate avea o influență mai greu sesizabilă pentru necunoscători, Bristena G. Mantu - născută în septembrie 1994 - fiind o pionieră sui generis în domeniul psihosintezei!), chiar dacă devoratorul de poezie se poate gândi la o înrudire spirituală inevitabilă cu mari maeștri spirituali ai Orientului, cu Rumi, Adyashanti, dar și ai Occidentului, precum Walt Whitman, William Blake, Nichita Stănescu (din ultimii doi sunt selectate versuri pentru moto-urile celor două părți de poezie, din Blake fiind selectată și pictura „Oh! Flames of Furious Desire” de pe coperta I, lucrare de găsit la Tate Britain Museum din Londra; pe coperta IV avem „Pasărea în văzduh” a lui Brâncuși!), scriitoarea fiind bună prietenă cu unii dintre poeții contemporani englezi, fiind stabilită la Londra...”.
În sprijinul comunității. Peste 400 de gălățeni, ajutați să se recenzeze 14 iulie
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, prin intermediul Compartimentului Referințe electronice&Internet de la
sediul central, oferă în continuare, în această săptămână, sprijin comunității locale pentru recenzarea
persoanelor care, din diferite motive, nu au reușit să se autorecenzeze sau să ia legătura cu recenzorul
desemnat.
Continuare aici:
La sediul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați,
se află unul dintre cele patru puncte fixe de recenzare din municipiul Galați. În doar trei zile de
la activarea centrului de recenzare, la Biblioteca Județeană au venit peste 400 de persoane, din
toate cartierele Galațiului, pentru a beneficia de asistența și sprijinul bibliotecarilor.
Având în vedere că numărul persoanelor care solicită sprijinul bibliotecarilor este foarte mare,
acestea sunt rugate ca în prealabil să facă o programare la numărul de telefon 0236411037/int. 132
sau 0732520516, astfel încât să evite aglomerația și să nu fie nevoiți să stea la coadă. Programul
de recenzare este următorul: luni-vineri – 8,30 – 17.00, duminică: 8.30 – 13.00.
Le mulțumim
gălățenilor pentru încrederea acordată!
Amintim că, încă de anul trecut, Biblioteca și
Consiliul Județean au lansat un amplu program intitulat ”În sprijinul comunității” prin intermediul
căruia gălățenii au fost sprijiniți să utilizeze platforma ROVACCINARE, au fost ajutați să se
programeze pentru vaccin, au beneficiat de asistență pentru plata online a taxelor și impozitelor,
pentru programări pentru schimbarea actelor de identitate, pentru plata online a facturilor etc.
Proiectul s-a bucurat de succes și apreciere, dovadă atât reacțiile oamenilor care au beneficiat de
suport, cât și premiul oferit de Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din
România (ANBPR).
Cafeneaua Culturală 14 iulie
Artă și relaxare, zâmbete și îndemânare, acestea au fost ingredientele „Cafenelei culturale” de astăzi, club de vacanță destinat adolescenților, organizat, la sediul central al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați. Tinerii au realizat picturi pe pânză, brățări și coliere din mărgele pe un fundal muzical antrenant, astfel că atelierul practic de astăzi a fost un real succes, oferindu-le încredere în talentul și forțele proprii, motivație pentru a fi mai buni și a deveni exemplu pozitiv pentru ceilalți.
Clubul Curioșilor 13 iulie
Miercuri, 13 iulie 2022, ora 10:00, a avut loc o nouă activitate din cadrul Clubului de vacanță – Clubul Curioșilor. Membrii Clubului „Meb artistic School”, coordonați de instuctor Monica Bănceanu, ne-au încântat cu un program artistic de joc, dans și voie bună. În partea a doua a programului, domnul profesor dr. Corneliu Goldu ne-a amintit că, deși este vacanță, avem în permanență nevoie de limba română. După prezentarea primul joc „Jocul silabelor”, domnul profesor ne-a propus un nou joc, în curs de realizare, „Jocul sunetelor”. Prezenți la activitate au fost copiii de la Fundația „Inimă de Copil”, Fundația „Alternativa” și elevii Școlii Gimnaziale nr. 28. Dragi copii, vă așteptăm la următoarea întâlnire din program: „Mici actori, visuri mari!” (Detalii program).
Tabăra de creație „Axis Libri” 12 iulie
Marți, 12 iulie 2022, la ora 10.30, a avut loc deschiderea Taberei de Creație „Axis Libri”, proiect educațional de vacanță, care se desfășoară în curtea Bibliotecii, la sediul central, până la sfârșitul lunii august. Tema propusă, „Vacanța în culori”, i-a provocat pe participanții de toate vârstele, aceștia explorându-și latura artistică și realizând lucrări vesele, însuflețite de imaginația lor fără margini. De la mic la mare, s-au bucurat de o experiență interesantă, culorile au prins contur pe planșe în manifestări creative pline de fantezie.
Clubul BiblioVACANȚA, ediția a VII-a, 2022 12-17 iulie
START la înscrieri pentru Clubul BiblioVACANȚA!!!
Aflat la cea de-a VII-a ediție, Clubul
BiblioVACANȚA își așteaptă toți simpatizanții, mai mari sau mai mici, la o nouă rundă de
activități, în perioada 18 iulie – 18 august 2022. Copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 12
ani sunt așteptați, în perioada 12 - 17 iulie, la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a
Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați, str. Regiment 11
Siret, nr. 2A (lângă Orășelul Copiilor), telefon: 0336.102.037, pentru
înscrierea la Clubul de vacanță.
Continuare aici:
Biblioteca noastră vă propune, dragi copii, o incursiune recreativă prin ateliere de lectură, muzică, creație, pictură, astronomie, limbi străine... și multe alte surprize. Vă invităm să ne fiți alături și anul acesta pentru noi provocări și experiențe inedite! Vă așteptăm să petrecem împreună o vară minunată!
Tabăra de creație „Axis Libri” 12 iulie - 30 august
Artă, divertisment și socializare, toate acestea le veți experimenta dacă veți participa la Tabăra de creație „Axis Libri” organizată de Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” și Consiliul Județean Galați în perioada vacanței de vară. Astfel, începând cu data de 12 iulie și până în data de 30 august 2022, în fiecare zi de marți, de la ora 10.30, vă așteptăm să vă demonstrați talentul și măiestria în cadrul atelierelor handmade și a sesiunilor de informare pe care le-am gândit pentru copiii de toate vârstele. Activitățile se vor desfășura la sediul central, în aer liber, pentru un plus de inspirație și relaxare.
Peste 50 de copii din Rădești, în vizită la Bibliotecă 8 iulie
Ne-a făcut mare plăcere să-i avem, astăzi, în vizită la Bibliotecă, pe copiii din Rădești, membri ai
Clubului de Lectură „Aripi de poveste”, dar și elevi absolvenți ai clasei a VIII-a, care au participat la
Evaluarea Națională. Cei peste 50 de copii, însoțiți de domnul învățător Cătălin Nicolae Porumb – directorul
Școlii Gimnaziale din Rădești și consilier județean, au vizitat Biblioteca, în periplul lor fiind însoțiți
de doamna Corina-Emanuela Dobre, managerul Bibliotecii, ...
Continuare aici:
...care le-a povestit multe lucruri interesante despre clădirea de patrimoniu a Bibliotecii (Palatul
Comisiei Europene a Dunării), despre titlul Marca Patrimoniului European, acordat recent de Comisia
Europeană, dar și despre fondul impresionant de carte pe care îl deține Biblioteca Județeană „V.A.
Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați.
În partea a doua a vizitei, copiii
au cunoscut, în premieră, un scriitor în viață! Au făcut cunoștință cu apreciatul scriitor gălățean
Iulian Mardar, care le-a explicat, jovial, cum se scrie o carte, le-a prezentat romanul său
„Grozavul Jack/ Jack. A. Wesome”, din care a și lecturat două fragmente. La finalul vizitei, copiii
au aflat lucruri inedite despre Colecțiile Speciale – comorile Bibliotecii - și au admirat, printre
altele, cea mai lungă hartă din tezaurul nostru – de 17 metri, dar și o carte de buzunar, ediție
Elzevir, cea mai mică din Colecțiile Speciale ale Bibliotecii.
Vă mulțumim pentru vizită!
Vă
mai așteptăm, copii frumoși, cu drag!
Cineclubul românesc F-Sides Chapters 7 iulie
Joi, 7 iulie 2022, la ora 14.00, a avut loc, la Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, o nouă întâlnire din
cadrul cineclubului românesc F-Sides, primul cineclub românesc dedicat exclusiv filmelor făcute de femei și
modurilor alternative de a privi și reprezenta feminități în cinematografie și societate. Tinerii, între 15
și 19 ani, care au participat la acest cineclub, au fost deja selectați de către inițiatorii proiectului,
F-SIDES Cineclub (organizat de Asociația Room 2046).
Continuare aici:
În cadrul întâlnirii, adolescenții au vizionat un film. Vizionarea a fost urmată de o discuție despre percepția adolescenților asupra filmului, luând în calcul materiale despre istoria feminismului pe care le-au studiat în prealabil. Întâlnirile cineclubului vor fi periodice, o dată pe lună, timp de 8 luni.
Cafeneaua Culturală 7 iulie
Joi, 7 iulie 2022, la ora 10.30, la Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați, a avut loc deschiderea Clubului de vacanță pentru adolescenți „Cafeneaua culturală”. Participanții, prezenți în număr mare, au asistat la demonstrația de karate susținută de C.S. Kodo Galați, sub îndrumarea domnului antrenor Mihai Tâmpeanu, după care și-au testat creativitatea și îndemânarea construind un turn din spaghetti, cel mai înalt și mai rezistent fiind premiat. Dar ceea ce a contat, în primul rând, la întâlnirea de joi, a fost prietenia, care s-a tradus prin zâmbete, veselie și timp de calitate.
Cafeneaua Culturală 7 iulie – 25 august
Se anunță o vară plină... de evenimente interesante!
Joi, 7 iulie 2022, la ora 10.30, Compartimentul
Împrumut la Domiciliu pentru Adulți din cadrul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată
Consiliului Județean Galați, vă invită la deschiderea clubului de vacanță pentru adolescenți
„Cafeneaua culturală”. Activitățile se vor desfășura în intervalul iulie-septembrie, frecvența
va fi săptămânală și se vor dezbate subiecte diverse din domenii precum: lectură, viață socială, cultură,
sport, divertisment. Vă așteptăm cu drag în fiecare joi la cafeneaua cu aromă de cultură!
Vizită în lumea cărților 7 iulie
Astăzi, 07 iulie 2022, 46 de elevi din ciclul primar de la Școala Gimnazială nr. 28 Galați au intrat, curioși, în lumea magică a cărților și a poveștilor. Însoțiți de colectivul de cadre didactice și de un reprezentant al Bibliotecii, copiii au răsfoit cărțile din colecțiile Secției pentru copii, au pus foarte multe întrebări, au povestit ce cărți au citit și au aflat ce este o BIBLIOTECĂ. În finalul vizitei au ascultat atenți povestea „Ninja cea curajoasă” și au promis că vor veni împreună cu părinții să își facă permis de bibliotecă.
Clubul de vacanță - Clubul Curioșilor 6 iulie
Miercuri, 06 iulie 2022, ora 10,00, la sediul central al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați s-a desfășurat prima întâlnire a Clubului de vacanță - Clubul Curioșilor. După premierea câștigătorilor de la Concursul de creație literară „Condeiul fermecat” au intrat în scenă elevii Școlii Gimnaziale nr. 28, coordonați de colectivul de cadre didactice al școlii, care au prezentat un amplu program de jocuri interactive intitulat „Literație prin muzică și dans”. Din program menționăm: Joc spargere a gheții, Cube story și Dansul imitației. Copiii, manifestându-și imaginația și creativitatea, au realizat cele mai frumoase povești și desene reprezentative pentru tema zilei de azi - Prietenia. Dragi copii, vă așteptăm să ne distrăm împreună și la următoarele întâlniri!
Clubul de vacanță - Clubul Curioșilor 6 iulie – 31 august
Dragi copii, părinți și bunici, vă așteptăm la sediul central al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” să ne distrăm împreună la Clubul de vacanță – Clubul Curioșilor! Și anul acesta, am pregătit pentru voi numeroase activități recreative, educative și distractive, de vacanță, care să vă bucure și să vă aducă multe zâmbete pe chipuri. Clubul de vacanță, inițiat și desfășurat de Compartimentul Împrumut la Domiciliu pentru Copii din cadrul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați, se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 6-14 ani și se desfășoară, săptămânal, în fiecare zi de miercuri, de la ora 10.00, în perioada 06 iulie – 31 august 2022, în curtea sediului central a Bibliotecii. Prin continuarea acestui proiect, dorim să stimulăm altfel interesul pentru lectură în rândul copiilor, să-i aducem mai aproape de lumea minunată a cărților, să promovăm imaginea Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” în comunitate și să rămânem aproape de cititorii noștri mici și mari. (Detalii program).
Dunărea la Galați în povești și imagini 24 iunie - 5 iulie
Ziua Dunării este celebrată în țările din bazinul Dunării în fiecare an, pe 29 iunie. Este un moment în care
sărbătorim unul dintre cele mai mari fluvii din Europa, precum și oamenii ce depind de acesta. Cu această
ocazie, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați vă invită să vizitați expoziția intitulată „Dunărea la
Galați în povești și imagini", expoziție de documente din colecțiile bibliotecii, organizată în foaierul
sălilor de lectură, în perioada 24 iunie - 5 iulie.
Continuare aici:
Expoziția cuprinde, printre altele, „Harta Dunărei de la Silistria la Gura Văei”, întocmită după
ridicările ostroavelor din 1900, executată la Galați de sublocotenentul Vasilescu Matei, la
sfârșitul secolului XIX, precum și o hartă a Dunării realizată la Viena, în aceeași perioadă, „Karte
der Donau von Ulm bis zur Mündung”.
Reproduceri ale unor lucrări de grafică din colecțiile
Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” în care este ilustrată tema Dunării, precum și cărți de fond
vechi al căror subiect se leagă de fluviul ce traversează și Galațiul, alături de alte mari orașe
europene, sunt prezente în vitrinele expoziției.
Nici colecția de partituri a bibliotecii
gălățene nu a ocolit subiectul Dunării, printre cele ilustrate expozițional numărându-se „Dunăre
leagăn de ape” de Noru Demetriad și, bineînțeles, partitura valsului „Dunărea albastră” de Johann
Strauss fiul.
Galațiul este unul dintre orașele care își păstrează cu mândrie titlul de „oraș de
la Dunăre", bucurându-se de-a lungul existenței sale de puternicul impact pe care acest fluviu l-a
avut în dezvoltarea sa economică, comercială și culturală, fapt reflectat și de expoziția
Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”.
Palatul Comisiei Europene a Dunării – clădire simbol a Galațiului 24 iunie - 5 iulie
Expoziția „Palatul Comisiei Europene a Dunării – clădire simbol a Galațiului”, organizată cu prilejul Zilei
Dunării (29 iunie), oferă publicului, începând cu data de 24 iunie 2022, posibilitatea de a admira imagini
ce surprind acest edificiu de-a lungul timpului (sfârșitul secolului al XIX-lea până în prezent).
Continuare aici:
Palatul Comisiei Europene a Dunării, actualul sediu al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”,
instituție subordonată Consiliului Județean Galați, a primit distincția „Marca Patrimoniului
European" din partea Comisiei Europene ca recunoaștere a rolului semnificativ pe care l-a jucat în
istoria și cultura Europei. Distincția a fost înmânată reprezentanților Bibliotecii Județene „V.A.
Urechia”, în data de 14 iunie 2022, la Bruxelles, în cadrul unei ceremonii oficiale.
Situl a
fost înscris în marea competiție europeană de către instituția noastră, cu sprijinul Consiliului
Județean Galați, printr-un proiect complex, prin intermediul căruia a fost prezentată istoria
clădirii monument istoric, a fost argumentată semnificația europeană a sitului și s-au propus o
serie de acțiuni și evenimente de promovare, de conștientizare și de insuflare în rândul publicului,
în special celui tânăr, a valorilor europene.
Palatul Comisiei Europene a Dunării a fost
construit inițial (1893-1896) ca sediu administrativ pentru această primă instituție europeană care
a funcționat aici până la desființarea sa, în anul 1948. Palatul a fost refăcut între anii
1922-1923, în urma distrugerilor provocate de bombardamentele germano-bulgare din timpul Primului
Război Mondial. Începând cu anul 1968 a devenit sediul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”.
Situl, aflat în proprietatea Consiliului Județean Galați, reprezintă un simbol cultural al orașului
de la Dunăre, un monument arhitectural cu un stil sobru ce evocă imaginea vechiului târg de la
sfârșitul secolului al XIX-lea și din prima jumătate a celui de-al XX-lea.
În cadrul expoziției
sunt prezentate reproduceri după cărți poștale ilustrate și fotografii din colecțiile Bibliotecii
Județene „V.A. Urechia” și din donația colecționarului Costel Gheorghiu.
Expoziția va fi
deschisă până în data de 05.07.2022, la sediul central, în spațiul expozițional de la parter.
Modificare program Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” 1 iulie - 31 august
Dragi cititori,
Vă informăm că, în perioada 1 iulie - 31 august 2022, programul Bibliotecii Județene „V.A.
Urechia” Galați (Sediul central, Filiala nr. 1 și Filiala nr. 2) cu publicul va fi 9:00 -
17:00.
Duminica va fi deschis atât la sediul central cât și la cele două filiale în intervalul
orar 9:00 – 13:00 cu excepția Compartimentelor Multimedia și Colecții speciale.
Menționăm că, începând cu data de 1 iulie 2022, se va desființa pauza pentru dezinfectare.
Vă mulțumim pentru înțelegere !
Vă așteptăm cu drag la Biblioteca Județeană „V.A. Urechia“ Galați atât la Sediul central (Str. Mihai Bravu nr. 16) cât și la filiale: Filiala Nr. 1 „Costache Negri“ (Str. Regiment 11 Siret, Galați; Clubul Sidex «Arcelor Mittal») și Filiala Nr. 2 „Paul Păltănea“ (Str. 1 Decembrie 1918, nr. 25).
În luna iulie, Zi sanitară va fi în data de 29 iulie 2022.
Vă invităm la o rememorare a evenimentelor din luna anterioară prin afișele create de noi.
Mulțumim că veniți la Bibliotecă!