Liviu Rebreanu - expoziție 25 – 30 noiembrie

„Liviu Rebreanu știe să facă prin mii de gesturi și vorbe sensibil sufletul mulțimii, punând stăpânire pe indivizi, ca o stihie, alungându-le reprezentările și voințele, contopind reacțiile personale, făurind din ele o furie comună, dezlănțuită cu violența elementelor naturale." Eugen Ionesco. Expoziție organizată de Filiala nr. 1 „Costache Negri” în perioada 25 – 30 noiembrie 2021.

Nicolae Manolescu - expoziție 25 – 30 noiembrie

Mircea Iorgulescu: „Istoric și critic literar eminent, cu o vastă operă, eseist, publicist, profesor universitar, Nicolae Manolescu este unul din cei mai străluciți cărturari ai României de astăzi. Puțini știu însă că, de fapt, în istoria literaturii române ar fi trebuit să intre Nicolae Apolzan, nicidecum Nicolae Manolescu. Fiindcă la naștere acesta a fost numele de familie al viitorului critic, Apolzan. L-a purtat pînă la adolescență când, în anumite împrejurări, a trebuit să și-l schimbe. Cum, când, de ce?” Acesta a fost punctul de pornire al convorbirii cu Nicolae Manolescu.
Nicolae Manolescu: „Cum port numele bunicului meu matern, ca și Ion Creangă, îmi vine să spun că nu sunt primul care am în spate genul acesta de povară. Sigur, e o diferență între Creangă și mine, din acest punct de vedere, și anume că pe el nu l-a silit nimeni să-și schimbe numele, pe când pe mine m-au silit anumite evenimente: când nu aveam nici paisprezece ani și trebuia să intru la liceu, iar numele pe care îl purtam devenise riscant, câtă vreme tatăl meu era în acel moment la Canal. Și ca să nu risc cumva, ca să nu mi se întâmple cumva să nu pot să intru la liceu, bunicul meu matern, în grija căruia de altfel eram, mi-a dat numele lui și m-a adoptat. Am reușit să păcălesc administrația comunistă...”[...]
(Textul integral a fost publicat în vol. M. Iorgulescu, Convorbiri la sfârșit de secol. Editura Fundației Culturale Române, 2006, pp. 375-394). Expoziție organizată de Filiala nr. 1 „Costache Negri” în perioada 25 – 30 noiembrie 2021.

Carlo Collodi – expoziție 22–30 noiembrie

Carlo Collodi (n.1826 – d. 1890) - scriitor și jurnalist italian, cunoscut în întreaga lume pentru că a scris una dintre cele mai faimoase povești pentru copii: Aventurile lui Pinocchio.
,,Abia ajuns acasă, Geppetto luă repede uneltele şi începu să-şi facă păpuşa mult dorită. — Ce nume să-i pun? se întrebă în sine Geppetto.
— Am să-i zic Pinocchio. Numele ăsta o să-i poarte noroc. Am cunoscut o familie întreagă care se chema aşa: Pinocchio tatăl, Pinocchioaia mama, Pinoccheii copiii, şi toţi o duceau destul de bine. Cel mai bogat din ei era cerşetor.
Şi-acum că găsise numele păpuşii Iui, începu să lucreze cu nădejde, şi îi făcu mai întâi părul, apoi fruntea, apoi ochii. După ce i-a făcut ochii, care nu-i fu mirarea când văzu că ochii păpuşii se mişcau şi se uitau ţintă la el.
Geppetto, văzând că ochii îl privesc întruna era cât p-aci să se înfurie şi zise pe un ton cam supărat:
— Ochi de lemn, ce vă tot zgâiţi aşa la mine?
Nimeni nu răspunse.
I-a făcut apoi nasul; dar n-apucă să-l isprăvească bine, şi nasul începu să crească: şi crescu, şi crescu, până ce în câteva minute ajunse un nas care părea că nu se mai sfârşeşte.În zadar bietul Geppetto, se trudea să-l mai scurteze cu cât îl tăia, cu atât nasul se făcea mai lung. După nas i-a făcut gura.
Dar gura nici nu era sfârşită bine şi începu numaidecât să râdă şi să-l îngâne.
— Încetează cu atâta râs! strigă Geppeto furios.
" Expoziție cu documente din colecțiile bibliotecii, organizată de Filiala nr. 1 „Costache Negri” în perioada 22 – 30 noiembrie 2021.

Monica Lovinescun - expoziție 19–30 noiembrie

Există un lucru care n-are preţ şi care se numeşte libertatea. Libertatea am obţinut-o în 1989. Există libertatea presei, libertatea dumneavoastră de a pune întrebări, libertatea mea de a vă vorbi, libertatea celor de acasă de a ne asculta şi libertatea fiecăruia de a-şi spune părerea. Libertatea n-are legătură cu cei care sunt cu stomacul gol. În momentul în care mori de foame e totuşi mai bine să spui că mori de foame decât să afirmi că eşti foarte sătul şi fericit. În comunism, asta trebuia să facem.” Monica Lovinescu.
Expoziție cu documente din colecțiile bibliotecii, organizată de Filiala nr. 1 „Costache Negri” în perioada 19 – 30 noiembrie 2021.

„Toamna, o simfonie în mii de culori" - expoziție 16–30 noiembrie

Zâna Toamnă a poposit la noi și ne-a bătut la geam, cu stropi de culoare și adieri de vânt, iar noi îi mulțumim pentru zilele minunate, în care ne-a răsfățat cu raze blânde de soare, cu frunze ruginii și stropi de culoare. Felicitări elevilor claselor a II-a și a III-a, Colegiul Național „Al.I. Cuza", coordonați de prof. Doinița Miron, Oana Damian și Mariana Balaban, pentru frumoasele lucrări! Expoziție organizată de Filiala nr. 1 „Costache Negri” în perioada 16 – 30 noiembrie 2021.

Shadow theatre! 17 noiembrie

Proiectul educațional intitulat „De la cititor de nevoie, la cititor pasionat” realizat de Școala Gimnazială nr. 1 Rediu, în parteneriat cu Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a cuprins o activitate inedită dedicată de elevii clasei a VIII-a, piticilor de la clasa pregătitoare. „Teatrul de umbre” a adus multă emoție și suspans, elevii reușind să pună în scenă povești incredibile. Felicitări pentru idee și pentru implicare tuturor elevilor!

Stop violenței! 15 noiembrie

O activitate interesantă având ca temă violența, cauzele, efectele și combaterea ei, s-a desfășurat la Școala Gimnazială ”Sf. Trei Ierarhi” din Comuna Hanu Conachi sub îndrumarea dnei profesor învățământ primar Georgiana Dicu și a dnei psiholog Silvia Banea din cadrul CJREA Galați - Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” Galați. Proiectul educațional s-a desfășurat în colaborare cu Filiala nr. 2 „Paul Păltănea”. Felicitări tuturor!

Jurnal de lectură! 15 noiembrie

Proiectul educațional „Jurnal de lectură” ce s-a desfășurat la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Galați în colaborare cu Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a avut ca temă „Importanța lecturii la vârsta preadolescenței”. O activitate interesantă, motivațională și interactivă, unde elevii au avut prilejul să prezinte cărțile preferate și de ce simțim nevoia de lectură.

Constantin Chiriță (12.03.1925 - 14.11.1991) - 30 de ani de la moarte 14 noiembrie

Volumele „Cireșarii” de Constantin Chiriță se bucură și în prezent de o receptare spectaculoasă din partea publicului tânăr, dornic de mister și aventură. Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” invită cititorii la un remember al operelor scriitorului Constantin Chiriță și la lectura romanelor care au marcat adolescența a mii de generații.

14 noiembrie - Ziua mondială de luptă împotriva diabetului 14 noiembrie

Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat este cu atât mai importantă cu cât are loc în contextul pandemiei de Covid-19. Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a marcat această zi, prin prezentarea expozițională a documentelor de bibliotecă, ce vin în sprijinul cititorilor care doresc să afle mai multe informații despre această afecțiune cronică.

13 noiembrie - Ziua dramaturgiei românești 13 noiembrie

„Teatrul este locul unde, odată ce s-a bătut gongul, ia naștere un miracol”. (Radu Beligan)
Această zi ne-a oferit prilejul să realizăm un „spectacol literar” prin expoziția de documente de profil, care vin să completeze nevoia de dezvoltare și de relaxare a publicului iubitor de teatru. Vă invităm la Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” să descoperiți o serie de documente care situează teatrul la loc de cinste!

Portret de sat românesc! 12 noiembrie

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” se bucură de o frumoasă colaborare cu instituțiile de învățământ partenere, datorită proiectelor online ce au loc în această perioadă. Pe pagina filialei, utilizatorii pot admira o serie de lucrări artistice în expoziția intitulată „A ruginit frunza din vii...Toamna la sat”, realizate de elevii Școlii Gimnaziale „Miron Costin”, inclusă în cadrul proiectului cultural-educațional „Portret de sat românesc”. Felicitări elevilor pentru minunatele lucrări și cadrelor didactice pentru dăruire și implicare!

„Arcașul fără arc” – prezentare de carte 11 noiembrie

În Săptămâna dedicată Zilelor Bibliotecii, Filiala nr. 1 „Costache Negri” a celebrat cei 131 de ani de răspândire a culturii printr-o prezentare de carte, ce a revelat fapul că poveștile vor supraviețui mereu pentru că sunt înscrise parcă în matricea generală a umanității. Culegerea de povești și pilde asiatice, alese, traduse și prefațate de Ștefan Liiceanu, intitulată „ Arcașul fără arc”, a reușit să aducă tuturor un strop din înțelepciunea orientală și să creeze prilejul ideal pentru o experiență de cunoaștere. Felicitări elevilor clasei a XI-a A, Liceul de Transporturi Auto „Traian Vuia" și doamnei profesor Mihaela Melinte, pentru deosebita activitate!

Feodor Mihailovici Dostoievski (11.11.1821 - 09.02.1881) - 200 de ani de la naștere 11 noiembrie

„A trăi este o adevărată aventură”..., afirma Dostoievski!
O adevărată aventură este și lectura operelor scrise de cel mai important scriitor al lumii, care au influenţat puternic literatura, filosofia, psihologia și teologia secolului al XX-lea. Cititorii pasionați de literatura rusă sunt invitați la Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” să descopere frumusețea lecturii și a scriiturii acelor vremuri.

PORTRET DE POET 12 noiembrie

Vineri, 12 noiembrie, orele 14, o prietenă a Galațiului, doamna Elisabeta Furtună, din Brăila, pentru prima oară în instituția noastră, își prezintă cele mai recente cărți ale domniei sale, „Portret în oglinzi” și „Poeme în trei stihuri”, promițând să recite și poeme inedite, din manuscrisul la care lucrează acum. Vor fi lângă domnia sa, cu intervenții critice, dar și amicale, invitații Prof.Drd. Iuliana Blănaru, Prof. Gabriela Dascălu, actrița Daniela Antonescu, de la Teatrul de Păpuși Cărăbuș – Brăila. Componenta muzicală a evenimentului va fi un dar din partea Cvartetului „L’Amour” (Cornelia Gheorghiu, Iulia Sava, Gabriela Lăzăroiu, Tereza Gânju). Moderator: Adi G. Secară.

POEZIE ȘI CORIFEI AI SPIRITULUI 12 noiembrie

Tot în cadrul „Zilelor Bibliotecii”, marcând cei 131 de ani ai existenței instituției, vineri, 12 noiembrie, orele 12, va fi un moment deosebit al Editurii InfoRapArt, cu noutăți editoriale, printre acestea fiind și cartea „Corifeii culturii anatoliene”, scrisă de doamna profesor Gulten Abdula Nazare, acest volum fiind un studiu asupra a trei personalități aniversate de către UNESCO în acest an: poetul Yunus Emre, cărturarii Ahî Evran și Haci Bektaş Velî. Scriitorul și directorul Editurii InfoRapArt, domnul Petre Rău își va lansa volumele „Neostoitele izvoare” și „Matematica în ochii poeților”, în fapt două antologii, prima constituind o culegere a celor mai de suflet poeme dedicate localității natale, Nicorești, a doua fiind o antologie lirică internațională, unică pe această temă. Moderatori: Corina Dobre și Adi-G.Secară.

Premiul Cititorul anului 2021, acordat la Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” din Galați 12 noiembrie

Consiliul Județean Galați și Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” au premiat astăzi, 12 noiembrie 2021, la ora 11.00, în cadrul unui eveniment plin de emoție și recunoștință, care s-a desfășurat în holul mare al sediului central, cei mai fideli cititori ai acestui an.
Premiile, care au constat în cărți, diplome și flori, au fost acordate cititorilor care au avut cele mai multe împrumuturi, indiferent de compartimentul pe care îl frecventează, dar și care ne-au ajutat în munca noastră de zi cu zi prin recomandările și propunerile făcute de-a lungul timpului.

  • Împrumut la Domiciliu pentru Copii, premianții au fost: ALBU COSMINA-VIOLETA (12 ani), JIANU SOFIA TEODORA (9 ani), MOCANU DAVID (10 ani), RADU DAVID-ANDREI (13 ani), DRĂGUȘIN TEODOR (9 ani), TĂNASE CRISTINA-MARIA (7 ani);
  • Împrumut la Domiciliu pentru Adulți, premianții au fost cititorii STEGARU PETRICĂ, GOLOMOZ ALEXANDRU-SEBASTIAN, LEUCĂ ZAMFIRA, VALASIADE ANETA-GEORGETA, CRISTEA TONY, POSTELNICU SIMONA-SULTĂNICA;
  • Săli de lectură, pentru cei mai studioși și implicați cititori: ENACHE GHEORGHE, CRISTEA CORNELIU, SOBIESCHI DANIEL, ANDRAȘ IULIAN-MARCEL;
  • Utilizarea serviciilor electronice și documentare: ZONTEA ANDREI-IULIAN, IONAȘCU GEORGEL;
  • Cel mai tânăr cititor – premiu acordat copilului BUDURCĂ LAURA-IRINA cu vârsta de 1 an și 6 luni;
  • Seniorul lecturii pentru TĂBĂCARU ION, în vârstă de 87 de ani.

Le mulțumim de asemenea tuturor cititorilor, colaboratorilor, partenerilor și prietenilor noștri de pretutindeni care ne sunt aproape.
Premierea s-a desfășurat ca parte a evenimentului Zilele Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” – 131 de ani de la inaugurare și ne dorim să devină o tradiție a instituției noastre. Parteneri ai evenimentului, cărora le mulțumim pentru sprijin, au fost: Librăria Humanitas, Editura Publica, Editura Storia, Editura Niculescu, Editura Arthur, Editura Trei și Byton Music.

Premiul Cititorul Anului 2021 12 noiembrie

În data de 12 noiembrie 2021 la ora 11.00 Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” își va premia cei mai fideli cititori. Premiile se vor acorda pentru următoarele categorii: Împrumut la Domiciliu pentru Copii, Împrumut la Domiciliu pentru Adulți, Săli de lectură, Utilizarea serviciilor electronice și documentare, Cel mai tânăr cititor și Seniorul lecturii. Evenimentul se va desfășura în holul mare de la sediul central, cu respectarea tuturor restricțiilor în vigoare.

După muncă și răsplată! 12 noiembrie

Pentru elevii clasei a III-a A de la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”, provocarea vacanței a fost aceea de a crea o carte. Sub atenta îndrumare a doamnei învățătoare Doinița Miron, au învățat despre tipuri de cărți, din ce se compune o carte și care sunt pașii ce trebuie parcurși până la apariția ei.
Vineri 12 noiembrie la ora 10, în cadrul evenimentului „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!”, care se va desfășura la Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” în sala Mihai Eminescu, fiecare elev va trăi emoția lansării propriei cărți, și, de ce nu, a primului autograf.
Manifestarea va avea loc cu prilejul Zilelor Bibliotecii, care împlinește 131 de ani de existență.

„IMN TANDRU PENTRU DRAGOSTE, LIBERTATE ȘI DISTRUGERE” la V.A.URECHIA 11 noiembrie

O nouă carte de poezie a scriitorului Andrei Velea va fi lansată joi, 11 noiembrie, orele 16.30, în Sala Mihai Eminescu a Bibliotecii Județene. Este vorba de „Imn tandru pentru dragoste, libertate și distrugere", apărută chiar luna aceasta la Ed. Vinea din București, redactor de carte fiind însuși poetul și directorul editurii, Nicolae Țone. O carte despre care deja se spune că ar fi cea mai bună de poezie a lui Andrei Velea, de la debutul din 2010 până astăzi. Moderatori vor fi managerul Bibliotecii Județene, doamna Corina Dobre și scriitorul, criticul literar și bibliotecarul Adi Secară. Invitați speciali: Alina Neculachi și artistul plastic Monica Turcu. Vor recita actorii Bianca Totolici și Laurențiu Bobeică.

O nouă lansare de carte 11 noiembrie

Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” vă invită la lansarea volumului : „O croazieră de la Viena la Constantinopol. Călători, spații, imagini 1830-1860”, autor prof. univ. Constantin Ardeleanu, ce va avea loc joi, 11 noiembrie 2021, la ora 14.00, în cadrul evenimentului Zilele Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” – 131 de ani de la inaugurare. Invitați: conf univ. dr. Cristian Sandache, Universitatea „Dunărea de Jos” Galați și prof. Sorin Langu, Colegiul Național „Vasile Alecsandri" Galați.

Buletinul Fundației Urechia 11 noiembrie

Joi, 11 noiembrie 2021, h 13:00, în Sala ”Mihai Eminescu”, etaj 1, str. Mihai Bravu nr. 16. În cadrul Zilelor Bibliotecii Județene ”V.A. Urechia”, va avea loc lansarea numărului aniversar al Buletinului Fundației Urechia, varianta tipărită la Editura ”Axis Libri”. Acest număr al revistei (22/2021) marchează împlinirea a 120 de ani de la fondarea sa de către Vasile Alexandrescu Urechia.Totodată, este dedicat comemorării a 120 de ani de la moartea fondatorului bibliotecii care-i poartă numele. Prin conținutul său, publicația se adresează comunității științifice din domeniul bibliologic și al științelor umane, dar și iubitorilor de artă și colecții speciale, precum și celor interesați de promovarea patrimoniului cultural local. Prezintă: Prof. univ. dr. Constantin Ardeleanu și Letiția Buruiană, redactor șef al revistei
N.B. Accesul public este limitat și condiționat de respectarea regulilor în vigoare. De aceea, este necesar să aveți certificatul verde sau dovada de vaccinare completă.

Bibliotecile în comunitate și proiectele lor 11 noiembrie

Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) – Filiala Galați, în colaborare cu Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați, vă invită să participați la evenimentul profesional „Bibliotecile în comunitate și proiectele lor”. Întâlnirea se va derula online, joi, 11 noiembrie 2021, ora 11.00, pe platforma Google Meet. Evenimentul inițiat de Filiala ANBPR Galați este dedicat aniversării celor 131 de ani de existență a bibliotecii publice gălățene, inaugurată la 11 noiembrie 1890. Dezbaterea reunește bibliotecari din bibliotecile publice din județul Galați, membri ANBPR Filiala Galați, și ne dorim promovarea unui mediu de comunicare profesională, un schimb de bune practici și de idei inovatoare și constructive pentru profesie și pentru comunitățile deservite.

Biblioteca Județeană „V.A. Urechia", la ceas aniversar – expoziție 11 noiembrie

„Cultura este arma cea mai puternică. O națiune incapabilă a se putea dezvolta, este incapabilă de a-și apăra existența. De aceea toate națiunile, recunoscând cultura de primă condiție a existenței și măririi lor, s-au străduit să-și întrebuințeze toate forțele spre a înainta în cultură...Ce va fi această țară cultivată, dacă proprietarii ei nu vor poseda cultura necesară pentru a-i putea apăra existența? Căci astăzi cultura este arma cea mai puternică și neinvincibilă." V.A. Urechia. Expoziție cu documente din colețiile bibliotecii, organizată de Filiala nr. 1 „Costache Negri”.

RECITATIONES 10 noiembrie

Începem o serie de lecturi publice sub deviza strămoșilor noștri latini, care au fost printre primii promotori ai lecturilor publice, prin invitarea scriitoarei și jurnalistei Katia Nanu, care va prezenta iubitorilor de literatură fragmente din cartea aflată în curs de apariție, cu titlul (încă) provizoriu „Primăvara femeii în galben”. Întîlnirea se va încheia cu un scurt dialog cu cititorii.
Așadar, miercuri, 10 noiembrie, orele 17:00, autoarea unor cărți binecunoscute precum „Cineva albastru”, „Paso doble” (unde literele par a fi roșii ca sângele uneia dintre personajele feminine), „Registrul de gardă”, „Ușor cu democrația pe scări”, „Cine a golit Prutul de pește”, Katia Nanu va anunța o nouă primăvară literară! Duminică, 7 noiembrie, deoarece se vor împlini câțiva ani frumoși, Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” și prietenii ei îi urează doamnei Katia Nanu LA MULȚI ANI! Și la cât mai multe cărți frumoase!

Satisfacerea nevoilor informațional-educative ale utilizatorilor prin intermediul serviciilor de bibliotecă 10 noiembrie

Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” împreună cu Filiala Galați a Asociației Bibliotecarilor din România (ABR) vor organiza pe 10 nov. 2021, ora 11:00, în mediul on-line, pe platforma Zoom, întrunirea profesională cu tema SATISFACEREA NEVOILOR INFORMAȚIONAL-EDUCATIVE ALE UTILIZATORILOR PRIN INTERMEDIUL SERVICIILOR DE BIBLIOTECĂ, cu ocazia derulării Zilelor Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” – 131 de ani de existență. La acest eveniment profesional vor participa bibliotecari din biblioteci publice, școlare și universitare din județul Galați, obiectivele principale ale întâlnirii fiind formarea profesională continuă a bibliotecarului și specialistului din domeniul științelor informării și documentării și împărtășirea exemplelor de bune practici.

A FI SAU A NU FI… LA TEATRU!!! 9 noiembrie

Despre dilema hamletiană, dar și despre o mare dragoste de teatru va fi vorba marți, la ora 16:30, la Biblioteca Județeană „V.A.Urechia”, Sediul Central, Sala „Mihai Eminescu”, unde va avea loc lansarea de carte: „33 de spectacole, 33 de pagini din istoria recentă a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj”, Editura Lebăda Neagră, Iași, 2021, carte semnată de Nona Rapotan, jurnalist, profesor de filosofie și coordonator-editor al cunoscutului site Bookhub.ro.
Invitați vor fi actorii: lector univ. dr. Tamara Constantinescu și Florin Toma, managerul Teatrului Dramatic „Fani Tardini” Galați. Parteneri: Librăriile Humanitas. Moderator: Adi-George Secară.

Fotografia ta, istoria noastră! Amintirile voastre, istoria Galațiului! 8 - 12 noiembrie

Cu prilejul Zilelor Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, în perioada 8-12 noiembrie, la sediul instituției, Serviciul Referințe și Compartimentul Colecții speciale organizează expoziția „Galați - o istorie în imagini : expoziție de fotografii și documente provenite din donații”, care cuprinde fotografii și alte tipuri de documente (acte, pliante, afișe etc.) donate, de-a lungul timpului, de membri ai comunității gălățene și care au îmbogățit fondul Colecțiilor speciale. Expoziția reprezintă debutul proiectului de recuperare a memoriei fotografice a orașului Galați, care se va desfășura sub sloganul Fotografia ta, istoria noastră! Amintirile voastre, istoria Galațiului! și care promovează rolul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” în procesul de recuperare și de conservare a memoriei locale a orașului Galați și importanța donatorilor în recuperarea memoriei fotografice comunitare.
Expoziția va prezenta, selectiv, fotografii și documente, în format fizic sau digital, intrate în colecțiile bibliotecii, cu precizarea numelor donatorilor, și va continua virtual, pe paginile de facebook ale Serviciului Referințe și Compartimentului Colecții speciale, pentru a putea reda bogăția colecțiilor provenite din donații.

Cezarina Adamescu, la ceas aniversar - expoziție 8 noiembrie

Cartea asta-i fermecată, /Zise cam în șoapt-o fată, /fiindcă-ncepe, ați ghicit /foarte neobișnuit. /Nu cum știm: „A fost odată, /ci-ntr-un chip mai fericit, /ca să știm ce ne așteaptă /spune deci: „Va fi odată...”/și-ncă-odată, și-ncă-odată/cum așa n-a fost vreodată.
La mulți ani binecuvântați! Expoziție cu documente aflate în colecțiile Bibliotecii, organizată de Filiala nr. 1 „Costache Negri”.

Pe urmele lui Sadoveanu - expoziție 8 noiembrie

Cartea nu-i un lucru rău. Pentru mine a fost mângâierea vieții...” Mihail Sadoveanu (n. 5 noiembrie 1880 - d.19 octombrie 1961). Expoziție organizată la Filiala nr. 1 „Costache Negri” cu documente aflate în colecțiile bibliotecii.

Katia Nanu - expoziție 8 noiembrie

Mă uit la tine și-mi vorbesc. Eu cu tine, adică tu cu mine, adică eu cea care sunt acum, altfel decât ceea ce-am fost, vom avea foarte multe lucruri de clarificat. Nu-ți permit să te mai îndoiești de tine. Ai făcut ce trebuia să faci. Ai răscumpărat ceva. De acum înainte vei face ceea ce vrei." Katia Nanu - „Suflet de rezervă" . Expoziție cu documente aflate în colecțiile bibliotecii, organizată la Filiala nr. 1 „Costache Negri”. La mulți și binecuvântați ani!

Zilele Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” – 131 de ani de la inaugurare Noiembrie

Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” împlinește, săptămâna viitoare, 131 de ani de la inaugurare, fondată datorită donației generosului om de cultură, politician, profesor universitar, istoric și bibliofil – academicianul Vasile Alexandrescu Urechia. Cu acest prilej, întreaga săptămână va fi una aniversară, cu numeroase evenimente, care se vor desfășura atât fizic, cât și online, reunite sub genericul Zilele Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”. Lansări de carte, expoziții, proiecte culturale, activități de promovare, întâlniri profesionale pe platformele Zoom și Google Meet, dar și activități inedite se vor derula în Galați, pe parcursul întregii săptămâni, atât la sediul central al Bibliotecii cât și la filiale.

Conform Hotărârii Guvernului României nr. 1130 din 22 octombrie 2021, în incinta sediului central și a celor două filiale ale Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” se va permite accesul doar persoanelor:
· care fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
· care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore
· care prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore
· care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Anunț important Noiembrie

Stimați utilizatori,
Vă informăm că, începând cu data de 7 noiembrie 2021, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați – sediul central și cele două filiale - se redeschide pentru public duminica.
Programul de lucru în ziua de duminică va fi în intervalul orar 9.00 – 13.00 pentru toate serviciile oferite de bibliotecă: înscrierea cititorilor, împrumut la domiciliu, studiu la sala de lectură, acces la servicii de referințe și internet etc. Sala de lectură a Colecțiilor Speciale va fi deschisă publicului doar atunci când există solicitări în prealabil aprobate.

Conform Hotărârii Guvernului României nr. 1130 din 22 octombrie 2021, în incinta sediului central și a celor două filiale ale Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” se va permite accesul doar persoanelor:
· care fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
· care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore
· care prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore
· care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Vasile Alexandrescu Urechia și contemporanii săi 2 noiembrie - 2 decembrie

În perioada 02.11 – 02.12.2021, Compartimentul Colecții Speciale din cadrul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați, organizează expoziția Vasile Alexandrescu Urechia și contemporanii săi, la Popasul Bibliofilului de la sediul central, mezanin. Aceasta aduce în atenția publicului portrete fotografice, fotografii de grup, corespondență cu personalități culturale ale epocii, texte literare ce relevă preocupările de excepție ale marelui om de cultură, prin prisma relațiilor cu contemporanii săi.
Vasile Alexandrescu Urechia (n. 15 februarie 1834 – d. 22 noiembrie 1901), membru fondator al Academiei Române, este o figură emblematică a vieții românești din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Istoric, scriitor, om politic, diplomat, aspirant la primul premiu Nobel pentru pace, Urechia a fost un important promotor al cauzei românilor de pretutindeni, realizând totodată o rețea de alianțe culturale ca o punte între Occident și Orient.

Noiembrie la Bibliotecă Noiembrie 2021

Vă așteptăm cu drag la Biblioteca Județeană „V.A. Urechia“ Galați atât la Sediul central (Str. Mihai Bravu nr. 16) cât și la filiale: Filiala Nr. 1 „Costache Negri“ și Filiala Nr. 2 „Paul Păltănea“.

În luna noiembrie, Zi sanitară va fi în data de 26 noiembrie 2021.

Accesul în bibliotecă se va face în condiții de maximă siguranță atât pentru public, cât și pentru personal, cu respectarea măsurilor de protecție anunțate de autorități.

Vă invităm la o rememorare a evenimentelor din luna anterioară prin afișele create de noi, mulțumim că ați trecut pe la Bibliotecă!