Arhiva Evenimentelor și Știrilor
Modificare program cu publicul 21 decembrie 2018 - 4 ianuarie 2019
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia“ Galați informează că în perioada 21 decembrie 2018 - 4 ianuarie 2019 programul cu publicul va fi în intervalul orar 9:00 - 17:00. Excepție fac următoarele zile: 24, 25 și 26 decembrie 2018 - închis; 28 decembrie 2018 - zi sanitară - închis pentru public; 31 decembrie 2018; 1 - 2 ianuarie 2019 - închis. Programul normal al Bibliotecii, atât la Sediul central cât și la filiale, va începe pe data de 7 ianuarie 2019. În zilele de 13 ianuarie 2019 (duminică) și 20 ianuarie 2019 (duminică) toate filialele Bibliotecii au program cu publicul în intervalul orar 8:00 – 13:00 pentru recuperare.
Întâlnire/Ședință lărgită a Consiliului de Administrație 27 decembrie
Întâlnire/Ședință lărgită a Consiliului de Administrație al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați, membrii CA-ului plus șefii de serviciu, birouri, secții, Filiale și ai celorlalte compartimente din Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați.
Donație către Biblioteca Publică Speia, Republica Moldova 20 decembrie
Joi, 20 decembrie 2018, o delegație a Bibliotecii „V.A. Urechia” a însoțit o donație de cărți către noua filială din cadrul Bibliotecii Publice Speia, Republica Moldova. Delegația a fost primită de către dl. primar Vitalie Coteț și cele 1000 de cărți au fost luate în primire de către personalul bibliotecii.
Zâmbete pentru bunici 19 decembrie
Miercuri, 19 decembrie 2018 - „Zâmbete pentru bunici” - Îngerașii clasei a II-a D, de la Școala Gimnazială nr.13, coordonați cu multă dăruire de doamna prof. Mihaela Boșneaga au transmis MAGIA ,,bunicilor", de la Căminul pentru Persoane Vârstnice ,,Ștefan cel Mare și Sfânt" prin glasurile lor divine, care au vestit Bucuria Nașterii Pruncului! Felicitări, dragi copii! Mulţumiri, doamnei prof. şi părinţilor-voluntarii noştri inimoşi!Gânduri de recunoştinţă şi de preţuire bunicilor din viaţa noastră!Sărbători fericite! La mulţi ani! Activitatea s-a desfășurat în colaborare cu Filiala nr. 1„Costache Negri” – Biblioteca Municipală pentru Copii a Bibliotecii „V.A. Urechia” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus”.
Colindători în lumea magică a cărților 19 decembrie
Miercuri, 19 decembrie 2018, la Filiala nr. 1„Costache Negri” – Biblioteca Municipală pentru Copii a Bibliotecii „V.A. Urechia” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” a avut loc activitatea „Colindători în lumea magică a cărților”. Colindătorii Şcolii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu”, coordonaţi de doamnele prof. Carmen Gîdei, Cezara Mereuță și Rodica Toader ne-au încântat cu frumoasele colinde în limba română și în limba engleză. Vocile cristaline ale elevilor au fost ca un balsam pentru sufletele noastre! Să aveţi sărbători frumoase şi pline de magie!
Lirica populară românească 18 decembrie
Marți, 18 decembrie 2018 - „Lirica populară românească” - Talentații elevi ai clasei a VII-a, de la Școala Gimnazială nr. 24, coordonați cu multă blândețe de doamna prof. Antoanela Moșescu ne-au oferit petale de suflet, sub forma unor scenete ce au adus în prim-plan rolul educativ al lecturii, ca balsam pentru suflet. Sub ochii noștri au prins viață personaje diverse, care ne-au stârnit hazul, ne-au provocat să medităm și să ne lăsăm purtați de valori în tot ceea ce facem. La finalul activității, acești minunați copii ne-au transmis Magia prin glasurile lor cristaline ce au vestit Bucuria Nașterii Pruncului! Activitatea s-a desfășurat la Filiala nr. 1„Costache Negri” – Biblioteca Municipală pentru Copii a Bibliotecii „V.A. Urechia” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus”. Crăciun fericit! Sărbători de poveste!
Întrunirea membrilor Consiliului științific al Bibliotecii 18 decembrie
În data de 18 decembrie 2018, ora 10:30, a avut loc întrunirea membrilor Consiliului științific al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați, cu următoarea ordine de zi: Prezentarea Raportului Consiliului științific pe anul 2018 (realizări și perspective); Înaintarea propunerilor de activități pentru anul 2019, făcute de către membrii Consiliului științific al Bibliotecii și aprobarea acestora cu completările rezultate în urma discuțiilor din plenul Consiliului științific.
Gala Premiilor Contemporanul 2018 12 decembrie
Miercuri, 12 decembrie 2018 a avut loc la București, la Sediul Institutului Cultural Român, „Gala Premiilor Contemporanul 2018”, manifestare organizată de Asociația Contemporanul în parteneriat cu Institutul Cultural Român. Proiectul a fost finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale iar ca parteneri s-au regăsit: Academia Română, Institutul Cultural Român, Fundația Culturală Ideea Europeană, Radio România Actualități, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, Fundația Alexandrion. Laureații acestei gale au primit câte o plachetă aniversară și câte o diplomă cu Premiul de excelență. Menționăm că între cei premiați s-au aflat: acad. Ioan Aurel Pop - Președintele Academiei Române, acad. Răzvan Theodorescu - vicepreședintele Academiei Române, acad. Mihai Cimpoi, Zanfir Ilie - manager Biblioteca Județeana „V.A. Urechia” Galați, acad. Maya Simionescu, regizorul Alexa Visarion, doctorul Victor Voicu, scriitorul Mircea Platon și Mirel Taloș - vicepreședinte ICR - București.
Centenarul României Mari 10 decembrie
Luni, 10 decembrie 2018, ora 10.00 la Biblioteca Județeană „V.A.Urechia” a avut loc încheierea proiectului educațional Centenarul României Mari - viziune, cunoaștere și promovare a istoriei de acum 100 de ani. După lansarea volumului „Generalul Eremia Grigorescu - un cutezător al Marii Uniri”, autor Flori-Rodica Tighici-Iacomi au avut loc două momente artistice susținute de elevii Liceului „Eremia Grigorescu” de la Tg. Bujor și elevii Școlii Gimnaziale Nr. 28, Galați. La final s-a făcut evaluarea proiectului și premierea colaboratorilor.
Modificare program cu publicul 6-31 decembrie
În perioada 6-31 decembrie, programul cu publicul la sediul central și la filialele Bibliotecii va fi 9:00 - 17:00 iar duminică programul, doar la Sediul Central, este în intervalul orar 8:00 - 13:00.
Povestea bradului de Crăciun! 10 decembrie 2018 – 10 ianuarie 2019
Filiala nr. 4 „Grigore Vieru” vă invită, la sediul său din Str. Gării nr. 1, Gara CFR-Călători Galați, etajul 1, să vizionați o frumoasă expoziție de documente de bibliotecă și desene realizate de elevi ai Colegiului Național „Al. I. Cuza” sub îndrumarea prof.Oana Damian și bibliotecar Livia Elena Enea.
Ziua Constituției României 8 decembrie
La Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” puteți admira o interesantă expoziție cu lucrări dedicate Constituției României.
Colocviul Constructorilor de Nave 7 decembrie
Biblioteca „V.A. Urechia”, Asociația ANCONAV Galați și Asociația Generală a Inginerilor Români, Filiala Galați (AGIR) vă invită vineri, 07 decembrie, ora 16:00, la cea de-a 71-a întâlnire a specialiștilor din industria navală română, desfășurată lunar, în cadrul Colocviilor Constructorilor de Nave. În cadrul acestui eveniment, vor fi prezentate lucrările: Evoluția industrială în zona Mării Negre- Perspectivă asupra centrelor regionale din zona Dunării Maritime, prezintă prof. univ. Dr. Ioana Mohor-Ivan, Universitatea Dunărea de Jos, Departament Limba Engleză și “Resursele de gaze naturale offshore în apele teritoriale ale României și Bulgariei din Marea Neagră”, prezintă Dr. Ing. Jean Sever Popovici. Întâlnirea va avea loc, la Facultatea de Arhitectură Navală, Bazinul de Carene, Sala de Conferințe, parter. Sponsorul activității este Bureau Veritas Galați.
Magia sărbătorilor de iarnă: expoziție de lucrări artistice 6 decembrie
La Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” puteți admira o frumoasă expoziție de lucrări artistice având ca temă ierna și a sărbătorilor sale, realizată de mânuțele talentate ale preșcolarilor Grădiniței ”Camil Ressu”, sub îndrumarea cadrelor didactice Lungu Geanina, Oancea Daniela, Tărbuc Ilinca, Arsene Nicoleta. Felicitări copii!
Proiect „Centenarul prin ochii tinerei generații” 6 decembrie
Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” a fost gazda unei noi activități din cadrul Proiectului cultural-educațional „Centenarul prin ochii tinerei generații”, în care elevii Școlii Gimnaziale nr. 1 Șendreni și-au manifestat sentimentele față de această măreață pagină din istoria poporului nostru, printr-un frumos program artistic. Elevii au fost îndrumați de profesori Cristian Geanina, Paraschiv Roxana și Bordeianu Janina.
ANUNȚ IMPORTANT 6 decembrie
Joi, 6 decembrie 2018, Salonul Literar „Axis Libri” NU se mai desfășoară din cauza climatului termic necorespunzător. Vom anunța în timp util reluarea acestuia. Vă mulțumim pentru înțelegere. Conducerea bibliotecii.
România la ceas aniversar – 100 de ani de istorie românească 2 decembrie
Biblioteca „V.A. Urechia” în parteneriat cu Fundația „Andreiana Juventus”, vă invită duminică 2 decembrie 2018 la vernisarea expoziției: „România la ceas aniversar – 100 de ani de istorie românească”, expoziție de fotografii și documente istorice din colectiile bibliotecii, organizată în holul mare al Universității Dunărea de Jos. Încadrată în seria manifestărilor dedicate celebrării Centenarului Marii Uniri, expoziția surprinde în imagini momente memorabile din cei 100 de ani de existență ai României Mari.
Decembrie 1 decembrie
Vă așteptăm cu drag la Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați atât la Sediul central (Str. Mihai Bravu nr. 16) cât și la celelalte cinci filiale: Filiala Nr. 1 „Costache Negri”, Filiala Nr. 2 „Paul Păltănea”, Filiala NR. 3 Tehnologia Informației, Filiala Nr. 4 „Grigore Vieru” și Filiala Nr. 5 „Hortensia Papadat-Bengescu”.